Recent, consilierii locali din Zăvoi s-au reunit în şedinţă de lucru, la întrunire participând şi omul de afaceri timişorean Romeo Dunca, precum şi reprezentanţii firmei Alset Energy. În urma discuţiilor purtate, s-a ajuns la două acorduri, atât în ceea ce priveşte investiţia societăţii Dunca Imobiliare pentru amenajarea unei pârtii de schi pe Nedeea, cât şi în privinţa celor cinci microhidrocentrale care urmează să fie construite la Zăvoi. În plus, anul viitor o delegaţie a comunei se va deplasa în Italia, în vederea unui parteneriat turistic cu localitatea Moena. (A. Crânganu)
După ce, în ultima vreme, în presă au apărut tot felul de informaţii conform cărora între investitorul timişorean Romeo Dunca şi consilierii locali din Zăvoi au existat o serie de divergenţe, se pare că, în sfârşit, aici apele au început să se liniştească. Şi să se limpezească. Reuniţi, joi, 16 decembrie, în şedinţă de lucru, aleşii comunei s-au întâlnit din nou cu Romeo Dunca, pentru a se pune de acord în privinţa ultimelor puncte ale contractului care urmează să fie semnat între cele două părţi, privind construirea, de către firma Dunca Imobiliare, a unei pârtii de schi, cu instalaţiile aferente, pe Nedeea.
Cea mai mare parte a discuţiilor s-a purtat între omul de afaceri timişorean şi juristul Primăriei Zăvoi, Firuţ Mihuţ, care a făcut o serie de observaţii referitoare la textul contractului, cerând explicaţii sau dorind introducerea, în document, a unor clauze suplimentare, formulate de el sau de consilierii prezenţi la şedinţă. S-a vorbit mult pe marginea eventualităţii cesionării, vânzării proiectului în cauză, ori a rentabilităţii acestuia. Dând dovadă de consecvenţă – încă de la începutul întâlnirii, Romeo Dunca a afirmat că, pentru ca lucrurile să meargă înainte, e nevoie ca ambele părţi să uite ce s-a întâmplat rău până atunci şi să privească spre ziua de mâine –, investitorul timişorean a aceeptat, deschis, toate amendamentele propuse de consilierii comunali, astfel încât ultimul pas care mai trebuie făcut pentru ca Dunca Imobiliare să înceapă efectiv lucrul la proiect este semnarea contractului, iar asta se va întâmpla în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local Zăvoi. În ceea ce priveşte termenul, omul de afaceri timişorean a estimat că amenajarea pârtiei de schi şi realizarea instalaţiilor aferente pe Nedeea se va finaliza în anul 2013.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, a avut loc şi o altă întâlnire, de această dată a consilierilor locali cu reprezentanţii firmei Alset Energy din Timişoara, printre care s-a aflat şi administratorul Nicuşor Scheleanu, societate care intenţionează să construiască un număr de cinci microhidrocentrale pe Şucu, Olteana şi Bistra Mărului. După cum am mai informat, în cadrul acestui contract exista un punct sensibil, şi anume faptul că Silviu Bunei, fiul fostului primar al comunei, deţinea 8 la sută din acţiuni, iar Consiliul Local Zăvoi, doar un procent. În urma negocierilor purtate de Primărie şi a rezolvării problemelor interne de acţionariat ale firmei timişorene, comuna Zăvoi a obţinut o cotă de participare la proiect de 10 la sută, plus realizarea, de către Alset Energy, a reţelei de apă potabilă la Poiana Mărului. Investiţia se ridică la suma de 38 de milioane de euro. Şi cu această societate, ca şi în cazul firmei Dunca Imobiliare, contractul urmează să fie semnat în prima şedinţă ordinară de lucru.
De asemenea, reprezentanţii Alset Energy au mai discutat despre propunerea lansată de localitatea italiană Moena, care doreşte să se înfrăţească cu comuna Zăvoi, acest parteneriat putând fi deosebit de benefic pentru cărăşeni în ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, italienii arătându-se dispuşi să vină cu toate fondurile băneşti necesare. În acest sens, s-a stabilit ca, în principiu, în februarie sau martie anul viitor, o delegaţie a Consiliului Local Zăvoi, căreia i se va alătura şi Romeo Dunca, să se deplaseze în zona Trento, în care se găseşte localitatea Moena, pentru a avea o primă întâlnire cu partea italiană.
Adrian CRÂNGANU