Nimic nu-i mai important pentru un om decât credința, obiceiurile și tradițiile strămoșești.
A-ți cunoaște obiceiurile și tradițiile, a-ți respecta și a-ți păstra cu sfințenie credința, este sinonim cu a-ți cunoaște originile, locul de care aparții, locul ce-ți amintește de privirea dulce a mamei sau de mângâierea bunicii, de povața tatălui și de graiul bunicului.
Arta populară este asemenea unui duhovnic ce te îndeamnă să păstrezi mereu vii datinile, indiferent de locul în care viața îți poartă pașii. Poți duce cu tine comori precum graiul, obiceiurile și tradițiile, portul, meșteșugurile pentru a le face cunoscute și altora și, de ce nu, apreciate și chiar împrumutate. De la costumul popular țesut manual, la lemnul sculptat cu forme tradiționale migăloase, de la doina ce hrănește sufletul, la limba strămoșească, toate trebuie cultivate, promovate, și cred că nu exagerez deloc când spun, trăite.
Tot ceea ce moștenim de la părinții noștri, de la strămoși, este lada noastră de zestre pe care suntem datori să o păstrăm cu sfințenie oriunde ne duc pașii în această lume.
Un om care uită locul de unde a plecat este un om sărac, este asemenea unui orfan vitregit de dragostea familiei, de bucuria de a zâmbi când își întoarce privirea spre casă, de fericirea ce-i face inima să tresalte când este așteptat de toți ai lui, dacă se întoarce în bătătură.
Pentru credința strămoșească, pentru graiul și pământul strămoșilor sfânt, și-au dat viața mulți iubitori de neam.
Lada de zestre e cu atât mai mare, cu cât duce cu ea tot ceea ce avem noi mai autentic, tot ce ne reprezintă ca națiune.
Se spune că există atâtea obiceiuri, câte bordeie sunt. Și acest lucru este adevărat. Așa cum e personalitatea omului, așa e și bordeiul, însă un lucru este cert, toate bordeiele au ceva comun – bucuria de a aparține aceleiași națiuni și de a respecta și iubi tot ceea ce este tradițional.
Lada de zestre nu e altceva decât înțelepciunea strămoșească.
Ana-Cristina POPESCU