Sala de festivităţi a Casei Municipale de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit recent lansarea lucrării „Apassionata”, semnată de scriitoarea Silvia Vialis. Este vorba despre o antologie lirică tipărită la Editura „Eubeea” din Timişoara, care reuneşte poeme culese din cele patru volume ale autoarei, apărute în ultimii ani. Cartea a fost prezentată de profesorul universitar Nina Ceranu, la manifestare fiind prezente personalităţi ale culturii bănăţene, iubitori de literatură, oficialităţi locale, dar şi mulţi tineri.
Lansarea volumului „Apassionata” a avut loc cu ocazia aniversării a 76 de ani de viaţă a autoarei, aceasta afirmând că, poezia i-a fost cel mai bun prieten pe parcursul vieţii sale, un altar de spovedanie”. Tema centrală ce predomină în poeziile sale este iubirea. Până la acest moment, Silvia Vialis a lansat cinci cărţi, şi anume „Lacrima Mării” în anul 1997, „Amfora visului” în anul 1998, „Efigii” în anul 1999, precum şi „Poeme autumnale”, ce a văzut lumina tiparului în urmă cu şase ani.
La manifestarea a predominat atmosfera de cenaclu literar-artistic. Cu acest prilej, elevii Liceului Pedagogic „C.D. Loga” au recitat poezii, iar Amalia Iordache, solistă în cadrul tinerei trupe pop-rock „Senseless”, a susţinut un scurt moment muzical la chitară.
Liviu DINU