Lansare Mircea Dinescu, de Ziua Naţională


Ziua Naţională a României va fi marcată, la Caransebeş, printr-un program amplu, care va debuta la ora 15, cu un Te Deum, urmat de alocuţiuni, depuneri de coroane şi un scurt recital susţinut de copiii de la Grădiniţa P.P. Nr. 4. Potrivit programului, va urma defilarea dispozitivului militar, după care participanţii vor fi invitaţi la o masă tradiţională cu fasole şi cârnaţi. Cu acelaşi prilej, poetul Mircea Dinescu îşi va lansa volumul „Poezii noi” şi CD-ul „Femeile din secolul trecut”, care-i împlineşte un vis mai vechi, acela de a-şi cânta versurile. Manifestarea va continua cu un spectacol folcloric susţinut de Orchestra „Doina Banatului” şi invitaţii săi. Pe scenă vor evolua Daniela Văcărescu, Ştefan Isac, Nicu Novac şi Iosif Ciocloda. Sărbătoarea Naţională se va încheia cu retragerea cu torţe. Acţiunea este organizată de Primăria Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” şi se va desfăşura în Parcul „General Ioan Dragalina”. (C. Senco)