Ioan Constantin (Ionel Banu) s-a născut într-un sat de muzicanţi – Maciova, în ziua de 7 mai 1923, din părinţii Ştefan Tâmpu şi Ghizela Constantin. Copilăria şi-a petrecut-o în Maciova-Colonie, unde în timpul verii, în special seara, răsunau doine şi jocuri executate la instrumente de suflat – clarinet, taragot şi saxofon – de mulţimea de muzicanţi aflată acolo. Baca, cum era alintat, a fost atras din fragedă copilărie de muzica populară – doine, brâuri, jocuri de doi. Crescând în acel mediu, la vârsta de 11 ani a învăţat să cânte la clarinet, taragot şi saxofon de la muzicanţii bătrâni şi chiar de la copiii mai mari decât el.

Întrucât nu a avut un domiciliu stabil şi umbla dintr-o parte în alta, muzicanţii l-au poreclit Banu, spunând că umblă ca banul rău. Baca nu s-a supărat de această poreclă, ba chiar i-a plăcut. Peste tot pe unde s-a deplasat şi a cântat, s-a prezentat ca Ionel Banu. În 1953 a cântat în Orchestra de amatori a Casei de Cultură din Caransebeş, dirijată de saxofonistul Nicolae Purdelea. Cu acea orchestră a făcut deplasări prin Banat, dând mai multe spectacole. Din spusele clarinetistului Pavel Cebzan, în urma unui spectacol de la Oraviţa, în gara acelui oraş, Baca şi-a pierdut un picior, acesta fiind-i tăiat de tren. Timp de un an, a stat departe de muzică, până s-a vindecat şi a început să poarte proteză.

În anul 1960 s-a înfiinţat Orchestra Clubului 1 Mai, a Întreprinderii de Transport Local Timişoara, de către marele folclorist al Banatului, lector universitar Ioan (Vanu) Odrobot, de loc din Parţa. Orchestra a fost apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate. În ţară a participat la mai multe concursuri, iar în străinătate la festivaluri de folclor. Orchestra s-a bucurat de la început de mari instrumentişti suflători, cum au fost Ionel Banu – saxofon, Ion Fusaru şi Pavel Roşu – taragot, sau Ionel Novac Pocarici – saxofon. În acea formaţie a cântat până în 1964. Orchestra Clubului 1 Mai a fost laureată la cel de-al şaptelea Concurs pe ţară al Sindicatelor – Bucureşti, la 19 august 1964.

În data de 9 decembrie 1968 i s-a născut la Caransebeş fiul, pe nume Ionel Constantin, alintat Bănuţu, din legătura cu Firanda Luca. Dar fiul Bănuţu nu a ajuns să-şi cunoască tatăl, pe care, în 23 decembrie 1970, nemiloasa moarte l-a luat dintre cei dragi, el fiind bolnav de plămâni. A fost înmormântat în 25 decembrie, în ziua de Crăciun, în satul în care s-a născut, Maciova. Fiul Bănuţu a fost crescut de sora tatălui, mătuşa Bircuţa Constantin, căsătorită Feraru.

Ionel Banu a cântat şi pe la restaurante, ca de exemplu la Pomul Verde din Caransebeş, la Călan şi la Cugir, unde de altfel a avut şi ultimul domiciliu. Pe lângă cele două orchestre de amatori şi restaurante, Ionel Banu a cântat la nedei, nunţi, botezuri şi petreceri, alături de instrumentişti vestiţi pe atunci, ca Pavel Roşu şi Ion Fusaru – taragot, fraţii Stănescu – Scumpea bătrânu şi Toma (căsătorit la Măguri şi cunoscut de bănăţeni cu numele Toma de la Măguri). Dar alături de ei au cântat şi Ion Drăghici (Ion Unipan) – vioară, şi un tinerel la saxofon, pe nume Aurel Dorin Cuibaru – ambii din Unip. Ionel Banu l-a îndrăgit pe Dorin Cuibaru, care cânta foarte bine la saxofon încă de la vârsta de 14 ani, luându-l cu el cam peste tot pe unde a cântat. Profesorul de mai târziu Aurel Dorin Cuibaru mi-a mărturisit că „partea tehnică a saxofonului a luat-o de la Ionel Banu, care a fost un adevărat idol al copilăriei şi adolescenţei sale”.

Deşi a plecat de multă vreme din această lume, cântecele sale au rămas imortalizate pe bandă magnetică şi pe un disc Electrecord de format mic – EPC.627, până astăzi. A fost un desăvârşit maestru popular al taragotului, dar mai ales al saxofonului – instrumentul său drag –, cu care a desfătat atâtea inimi. Fiul său Bănuţu, care cântă şi el la saxofon, păstrează ca amintire instrumentul tatălui său. Cele 17 melodii de pe discul Electrecord EPC.627 au fost înregistrate cu Orchestra Clubului 1 Mai, dirijată de lector universitar Vanu Odrobot.

Ştefan ISAC