Lemnul care arde la buzunare


În cursul primelor zece luni ale acestui an, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat 1.231 de acţiuni şi controale pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori, din care 237 în fondul forestier, 142 pe linia prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, şi 852 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos, fiind verificate 77 de exploatări forestiere, 34 de depozite şi 1.845 de mijloace de transport.

În cadrul acestor controale s-a acţionat şi în cooperare cu alte structuri cu atribuţii în domeniul silvic, respectiv Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Direcţia Silvică, Garda Naţională de Mediu, structuri silvice private, precum şi cu Garda Financiară.

Au fost constatate 151 de infracţiuni prevăzute de Codul Silvic, fiind aplicate 217 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 300.000 de lei, şi a fost confiscată cantitatea de 443,5 mc de material lemnos. (B. Naum)