În pictura şi sculptura românească, la fel ca în toate sectoarele ştiinţei şi culturii româneşti, sunt personalităţi care, în anii ’50 ai secolului trecut, au fost, pur şi simplu, şterse din memorie. Parcă nici nu ar fi existat… Altele, mai norocoase, au fost amintite, dar criticate, ,,interpretate” ori ,,înfierate” cu ,,mânie proletcultistă”. Apoi, în deceniile şapte, opt şi chiar nouă s-a încercat reabilitarea unora, dar trauma a rămas şi generaţii de tineri au fost frustraţi de un drept elementar, al cunoaşterii, al adevărului. Într-una dintre aceste situaţii poate fi încadrat şi pictorul Leon Biju. Aşa cum am promis, revin cu aceste date la fel de inedite, legate de alţi membri ai familiei Biju, şi anume despre acest pictor controversat, despre care prof. univ. dr. Paul Rezeanu ne spune următoarele:
,,În 1927, N.N. Tonitza scria despre Leon Biju: <<Este unul dintre cei mai înzestraţi artişti din generaţia noastră. Şi, aş fi spus, cel mai înzestrat, dacă nu mi-ar fi fost teamă să jignesc susceptibilitatea altor maeştri cu reputaţie călită la forja competiţiilor universitare cu morgă academică…>>”.
De altfel, în perioada interbelică, în presa vremii, despre Leon Biju au scris, extrem de laudativ, cei mai reputaţi condeieri de atunci: H. Blazian, O.W. Cizek, Adrian Maniu, Francisc Şirato, Ionel Jianu, Victor Ion Popa, Eugen Crăciun, N.I. Lazăr, George Oprescu, Petru Comarnescu, Radu Boureanu, D. Karnabatt, Oscar Han ş.a.
După război, s-a întâmplat ceva ciudat, şi anume, o amnezie totală. Numele lui Leon Biju n-a mai fost pronunţat sau, atunci când întâmplător era rostit, lucrul acesta era făcut în şoaptă, pentru că i se spunea ,,legionarul” ori ,,bietul Biju”. Opera sa, tablourile şi desenele sale au dispărut, au fost retrase, trimise în depozite, iar cei mai mulţi colecţionari se fereau să le mai ţină pe pereţi.
Etichetat ca legionar, numele lui Leon Biju a dispărut. Pe nedrept, pentru că, în fond, n-a fost legionar. Toată confuzia, toate nedreptăţile au pornit de la faptul că, în septembrie 1940, a fost numit în ,,Comisia de Conducere a Casei compozitorilor, pictorilor şi sculptorilor”, iar Statul Român fusese declarat ,,Stat legionar”.
Şi apoi, ce fel de legionar o fi fost pictorul Leon Biju la vrâsta de 60 de ani? Şi ce să fi făcut? În sfârşit, acesta a fost destinul său… Şi, culmea, a fost un ,,clasic în viaţă”, pentru că a trăit până în anul 1970…
Leon Biju s-a născut la Bucureşti, la 2 februarie 1880, într-o familie de intelectuali, originară din Europa Centrală, care a primit cetăţenia română abia în 1911. Viitorul pictor a urmat Liceul ,,Gheorghe Lazăr”, dar l-a terminat pe cel particular ,,Clenciu şi Popa”. Apoi a făcut un curs de pregătire pentru admiterea la Şcoala Naţională de Arte Frumoase, cu pictorul Sava Henţia, sculptorul I. Georgescu şi acuarelistul Spenrlik. Concomitent, a lucrat desen tehnic şi arhitectonic cu tatăl său, inginerul Alexandru Biju. La concursul de admitere la Şcoala de Arte Frumoase, din toamna anului 1899, a reuşit primul dintre cei 19 concurenţi. În timpul studiilor a avut, ca profesori, pe G. Dem. Mirea (desen şi culoare), Ipolit Strâmbu, secondat de D. Serafim (desen şi pictură), dr. D. Gerota (anatomie), Tzigara Samurcaş (istoria artelor), Athanasiu (perspectivă şi geometrie). Diploma de absolvire a luat-o în 1906, cu ,,Distincţie şi medalie”. În timpul studiilor l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Constantin Brâncuşi. De asemenea, a urmat, un timp, concomitent cu Şcoala de Arte Frumoase, şi Conservatorul, clasa de canto a profesorului Ştefănescu, studii pe care însă nu le-a încheiat, pentru că a plecat în străinătate. (Va urma)
Ştefan ISAC
