Liber la cererile unice de plată!


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut cunoscut, recent, că, pentru a beneficia de subvenții pentru anul în curs, fermierii trebuie deja să completeze cererile unice de plată, asta chiar dacă foarte mulți oameni așteaptă încă banii pentru anul trecut. Operațiunea a început în 1 martie și, pentru a nu suporta penalități, ei trebuie să le depună până în data de 16 mai, solicitările depuse după 10 iunie urmând să nu mai fie admise la calcul. Cei cu suprafeţe mai mici de 50 ha vor depune cererile unice de plată la centrele locale APIA de care aparţin, iar cei cu suprafeţe mai mari de 50 ha, la Centrul Judeţean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Înainte de a se prezenta la APIA, în mod obligatoriu, cei interesați trebuie să treacă pe la la primărie, pentru a obţine adeverinţa şi pentru identificarea parcelelor agricole. În cererile unice de plată, precum şi în documentele anexate acestora, se înscriu, sub sancţiunea legii, date reale, complete şi perfect valabile. Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea doumentelor aparţine fermierului şi autorităţii care au emis/atestat aceste documente, după caz.

Este bine ca fermierii să știe că, pentru anul 2016, au fost operate câteva modificări. Printre cele mai importante se numără declararea suprafețelor, dar și condițiile de soluționare a suprapunerilor ce pot apărea la verificările efectuate de funcționarii APIA în Campania 2016. Astfel, se solicită doar adeverința emisă de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere, și, după caz, contractele de închiriere/concesiune/arendă încheiate între fermier și UAT/ADS. Adeverința de la primării nu mai poate fi condiționată de plata impozitelor.

De asemenea, sunt neeligibile doar suprafețele declarate în cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, și nu întreaga cerere, deoarece în cererea unică de plată sunt incluse, după caz, și animalele.

În vederea flexibilizării condițiilor de accesare a plății pentru înverzire, fermierii au posibilitatea să modifice utilizarea parcelelor agricole în ceea ce priveşte zonele acoperite de strat vegetal, prin schimbarea amplasamentului parcelei agricole sau schimbarea amestecului de specii de culturi pentru strat vegetal, fără să modifice procentul zonelor acoperite de strat vegetal declarat, cu obligativitatea notificării APIA până la data de 15 octombrie.

În plus, fermierii vor putea să își „corecteze” neconformitățile din cererea unică depusă la APIA. Rezultatele verificărilor preliminare încrucişate se notifică fermierului de către APIA în termen de 26 de zile calendaristice de la data-limită de depunere a cererii unice de plată. În termen de maximum 35 de zile calendaristice după data-limită a depunerii cererii unice de plată, fermierul, notificat de APIA, poate modifica cererea unică de plată în aplicaţia IPA online, fără penalități. Suprapunerile se vor soluționa între fermieri, în termen de 30 de zile, altfel  Agenția nu va plăti subvenția pentru suprafața declarată de mai mulți fermieri. Mai exact, în cursul controalelor administrative, în situaţia în care se constată că terenul face obiectul cererilor a doi sau mai mulţi solicitanţi, în termen de 30 de zile calendaristice APIA va notifica solicitanţii, care au obligaţia să rezolve litigiul. Dacă litigiul nu se rezolvă în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, suprafaţa de teren supradeclarată nu este eligibilă la plată în anul curent de cerere, cu excepţia cazurilor în care litigiul este soluţionat în instanţă judecătorească.

De asemenea, începând din acest an, pentru a beneficia de sprijinul cuplat, fermierii sunt obligați să facă dovada că au folosit sămânță certificată la înființarea culturilor, iar în cazul sectorului zootehnic, animalele trebuie înscrise în Registrul Genealogic.

Mădălina DOMAN