În cadrul unei recente conferinţe de presă susţinute alături de viceprimarul Marius Isac, preşedintele PNL Caransebeş, Andrei Ungur, a vorbit şi despre declaraţia făcută duminică, 10 noiembrie, în ziua primului tur de scrutin, de primarul municipiului, Felix Borcean, la ieşirea de la urne, când a afirmat că „a votat cu potenţialul candidat al generaţiei sale, cu opţiunea pe care o au şi câţiva prieteni”, lăsând să se înţeleagă că simpatia sa se îndreaptă către Dan Barna şi USR.
„Eu am crezut sincer că va putea fi reintegrat în PNL, cu toate că a făcut câteva schimbări în cadrul unor Adunări Generale ale Acţionarilor, unde a schimbat-o pe Maria Poneţchi cu Florin Bogdea şi pe Aurora Gherman cu Ion Bădeţ, cu toate că a susţinut-o pe Mihaela Popovici la conducerea spitalului, totuşi, am zis că poate reuşim, la un moment-dat, să ajungem la un consens. Acesta este poate unul dintre motivele pentru care nu am propus în Biroul Politic Judeţean excluderea dumnealui. Dar, în momentul în care, ca să zic aşa, îţi prinzi soţul sau soţia cu amanta sau cu amantul prin parc, inevitabil trebuie să urmeze un divorţ. Eu sper să fie el cel care va cere divorţul. Eu nu cred că mai există şansa vreunei discuţii. Aştept să înainteze divorţul, pentru că trebuie să-şi asume… Dacă nu, vom decide în consecinţă, vedem…”, a spus preşedintele PNL Caransebeş.
Andrei Ungur a adăugat că este clar că Felix Borcean nu mai are nicio legătură cu PNL şi, glumind, chiar îi felicita pe cei de la USR pentru faptul că au un primar de municipiu la nivel naţional, care probabil că va veni cu echipa lui „de oameni noi în politică”, respectiv cu Mihai Minea şi Ion Gheorghe Ştefan.
„Felix Borcean nu face primul pas pentru că atunci şi-ar pierde mandatul, unul pe care nu l-a câştigat de unul singur. Şi, atunci, ne jucăm aşa, fiindcă noi ştim foarte bine, fiindcă s-a văzut şi în campaniile de la europarlamentare şi în aceasta, nu a avut niciun fel de reacţie”, a mai spus Andrei Ungur.
Întrebat ce aşteptări are de la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, preşedintele liberalilor caransebeşeni a declarat că estimează că Klaus Iohannis va obţine mai mult de 60 la sută din voturi în municipiu. „Noi vom fi la fel de mobilizaţi cum am fost în ultima lună şi vom face campanie în continuare”, a adăugat Andrei Ungur.
Sonia BERGER