La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PNL, în cadrul căreia a fost ales Comitetul Judeţean Executiv al noului Partid Naţional Liberal din Caraş-Severin, format din 16 liberali şi 8 foşti membri ai PDL. La bază au stat criteriile stabilite în cadrul Convenţiei Naţionale a Partidului Naţional Liberal, care au vizat numărul aleşilor locali, rezultatele organizaţiilor la alegerile europarlamentare, dar şi alte considerente matematice ale conducerii naţionale liberale.
Cei doi co-preşedinţi liberali din Caraş-Severin, Marcel Vela şi Valeria Schelean, au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat lista celor 24 de membri ai noului Comitet Judeţean Executiv al PNL Caraş-Severin. Astfel, din partea PD-L au fost votaţi: deputat Valeria Schelean – co-preşedinte, precum şi Alain Rus, Doru Cîrdei, Aurel Miclea, Eugen Cismăneanţu – primarul oraşului Bocşa, Alexandru Stănescu, Ionel Goga şi Gheorghe Năsturel. De asemenea, membri de drept ai CJEX, îndeplinind un rol consultativ în noul comitet, mai sunt preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Magdalena Ciurea – primar al comunei Ramna, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL – Silviu Ghimpău, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri PDL – Ilie Buzescu, precum şi preşedintele Organizaţiei Vârsta a III-a PDL – Gheorghe Burcoiu.
Din partea PNL, au fost aleşi în CJEX Marcel Vela – co-preşedinte, Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean, chirurgul Jaro Marşalic, Viorel Başag, Ioan Popa, Gheorghe Românu – primarul oraşului Anina, Ioan Cojocariu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean – Ilie Iova şi Ionesie Ghiorghioni, Iustina Turnea, Cristian Gâfu, Ioan Miloş, Daniel Ţunea şi Adrian Torma, precum şi deputatul Valentin Rusu. Pe lângă cei 16, mai sunt membri de drept în această structură Codruţa Hamat – reprezentanta femeilor liberale, Andrei Apostol – preşedintele TNL Caraş-Severin şi reprezentantul aleşilor locali din Caraş-Severin, şi Petru Novac Crâsnic, primarul comunei Glimboca.
Totodată, Marcel Vela s-a declarat un susţinător al alegerilor primarilor dintr-un singur tur de scrutin, primarul municipiului Caransebeş considerând că prin aceasta se realizează o consistentă economie la bugetul local, ,,votul direct fiind o formulă care elimină şi jocurile politice care se nasc de cele mai multe ori în turul al doilea”. Vela a mai spus că preşedintele unui Consiliu judeţean trebuie ales, la fel ca şi în cazul primarului, prin votul cetăţeanului, fiind vorba de un vot legitim, şi nu într-un circuit închis, de către consilierii judeţeni.
Sonia BERGER