„Omul e liber, dar încetează de a fi, dacă nu crede în libertatea lui.“

Giocomo Casanova

Cu câteva zile în urmă am întâlnit un vechi prieten. Nu l-am mai văzut de câţiva ani. A fost plecat din ţară. Era foarte schimbat. Toată transformarea lui îşi avea finalitatea într-un zâmbet ce-i lumina chipul. Părea fericit. Mi-a spus că a redobândit libertatea la care a renunţat cu câţiva ani în urmă, când a părăsit ţara în căutarea unui trai mai bun. În acea ţară străină a devenit un sclav în căutarea unei bucăţi de pâine. Au trecut câţiva ani până când a înţeles că viaţa trece pe lângă el, iar el fuge de sine însuşi, privându-se de libertate.

Un sclav nu are voie să gândească. El este un simplu executant. Sclavii sunt nişte animale vorbitoare. În momentul în care omul aflat în robia altuia va înţelege importanţa libertăţii, îşi va câştiga dreptul la o viaţă adevărată. („Libertatea nu e un drept, ci o obligaţie.“ – Nicolai Alexandrovich Betdyaev)

Greutăţile zilnice au restabilit sclavia în majoritatea domenilor de activitate. De teamă că va rămâne fără loc de muncă, omul coboară cu mult sub demnitatea sa. Prestează adesea servicii care nu-i fac cinste. Sunt puţini cei care nu-şi calcă demnitatea în picioare. („Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri.“ – Brice Prain)

Unii oameni se plâng de sărăcie, alţii din pricina unor boli, unii de lipsa unui loc de muncă, alţii de neînţelegeri în familie… Aceste categorii de oameni nu fac niciun efort spre a se bucura de libertate. Ei se complac în sclavagism. Săracul nu caută o cale de a birui neputinţa, bolnavul se resemnează cu soarta, iar certăreţul nu foloseşte înţelepciunea pentru rezolvarea problemelor ce-i amărăsc viaţa.

Omul liber este util familiei sale, societăţii şi întregului univers. Acesta acţionează raţional. Are moralitate. Se fereşte de rău, pentru că răul atrage după sine alt rău şi nefericirea. Iubeşte binele. Deviza lui este responsabilitatea. („Libertatea noastră vine din profunda convingere că eşti util.“ – Frederic Joliot Curie)

Încă din antichitate, omul se ascundea în spatele noţiunii de soartă pentru a-şi scuza sclavia. Moira este zeiţa care controlează destinul oamenilor. Mitologia greacă, prin Oedip, fiul lui Laios, regele cetaţii Theba, şi al Iocastei, îmbrăţişează ideea că omul nu îşi poate schimba soarta. Un oracol i-a prezis lui Laios că va fi ucis de propriul său fiu, care se va căsători apoi cu mama sa, Iocasta. Oedip a fost încredinţat unui slujitor de către Laios, imediat după naştere, ca să fie dus departe. Soarta l-a readus înapoi la vârsta bărbăţiei. Îşi omoară tatăl fără să ştie cine este omul căruia i-a curmat viaţa şi se căsătoreşte cu mama sa, neştiind că-i este fiu. Din căsătoria lor s-au născut şi patru copii.

Ideea că omul nu poate fugi de propria-i soartă o întâlnim şi în Sfânta Scriptură. Exemplele sunt multe: Moise, Samson, Ioan Botezătorul, până şi Iuda Iscarioteanul…

Multe din poveştile ce îmbogăţesc copilăria fiecăruia tratează tema destinului ce nu poate fi schimbat prin prezenţa ursitoarelor. Frumoasa din padurea adormită, un basm de Jacob şi Wilhelm Grimm, înfăţişează neputinţa omului de a fugi de propria-i soartă. Când a împlinit cincisprezece ani, prinţesa s-a înţepat într-un fus, după cum i-a prevestit a treisprezecea ursitoare. După ce s-a înţepat în fus, a dormit o sută de ani.

Şi în credinţa poporului român îşi fac prezenţa ursitoarele.

Bătrâna din opera literară Moara cu noroc, de Ioan Slavici, dă vina pe soartă, în urma morţii personajelor, şi nu pe felul greşit de a-şi trăi viaţa.

Cât timp omul se va complace în ideea că aşa i-a fost scris, se privează de libertate. Făcând asta, nu-şi mai trăieşte propria-i viaţă, ci pare a trăi viaţa altei persoane, o persoană pe care nu o cunoaşte, dar pe care destinul i-a prezentat-o spunându-i că este chiar el.

Libertatea este un drept al fiecărei fiinţe raţionale. Ea trebuie preţuită. Doar preţuind-o, omul rodeşte.

Pr. Ion TURNEA