Liliana Danci, argint şi bronz la Piteşti


Recent, sportiva caransebeşeană Liliana Danci, legitimată la CSM Reşiţa, a participat la Campionatul Naţional de Atletism de la Piteşti. În proba de 10.000 m, la care au participat 12 atlete, sportiva pregătită de antrenorul federal Cristian Dragomir şi de profesorii Iuliana Enache şi Marian Enache, de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş, a obţinut medalia de bronz, cu 34:56.19 minute, timp care reprezintă şi un nou record personal.

În cadrul reuniunii de a doua zi, la proba de 5.000 m, Liliana Danci a obținut un rezultat excelent, cucerind medalia de argint, cu timpul de 16:55.45 minute, la start aliniindu-se de această dată 11 sportive. (S. Rogoz)