Liliana Danci ţinteşte Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro


În vârstă de 25 de ani, atleta originară din satul Cornuțel, comuna Păltiniș, și-a intensificat antrenamentele în vederea obţinerii de performanţe care să-i permită participarea la Jocurile Olimpice, eveniment sportiv de anvergură ce va fi organizat anul viitor în Brazilia, la Rio de Janeiro. În momentul de faţă, tânăra se antrenează în vederea participării în cele mai bune condiţii, în data de 25 octombrie, la Maratonul de la Frankfurt. Sportiva luptătoare din „Ţara Gugulanilor” este conştientă că, odată cu obţinerea unei performanţe importante în cadrul acestei competiţii internaţionale, are asigurată participarea la „adevăratul şi teribilul război” din America de Sud. Pregătirile se desfăşoară sub coordonarea profesorilor Iuliana Popescu-Enache şi Marian Enache, dar şi cu implicarea consilierului din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, prof. Cristian Dragomir. Atleta urmează să ia parte la un cantonament de pregătire pe Litoralul românesc, alături de componenţii lotului de atletism din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş.

În ultima perioadă, Liliana Danci a participat la o serie de întreceri de profil, la care a obţinut performanţe remarcabile. Astfel, tânăra a concurat recent la Campionatul Naţional de Seniori, desfăşurat la Bucureşti, în proba de 10.000 de metri, ocazie cu care a cucerit medalia de bronz, cu timpul de 35 de minute şi 15 secunde. O performanţă excepţională a obţinut Liliana Danci tot în Capitală, unde a câştigat cursa „Wings for Life”, în întrecerea feminină. Sportiva a încheiat alergarea după 45 de kilometri, întrecerea respectivă fiind organizată în scop caritabil, în 33 de localităţi din toată lumea.

Rezultatele obţinute de Lili în ultima perioadă ne dau speranţă. Atleta se pregăteşte intens pentru participarea la Maratonul de la Frankfurt, unde sperăm să-şi facă baremul necesar prezenţei la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din anul 2016”, a declarat consilierul din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, prof. Cristian Dragomir.

De menţionat şi faptul că Liliana Danci, legitimată la Clubul Sportiv Municipal din Reşiţa, este campioană naţională la disciplinele maraton şi semimaraton, având şi o serie de rezultate importante obţinute în competiţiile internaţionale de profil.

Vasi POPESCU