Liviu Groza şi Craina Bănăţeană


Venerabilului istoric caransebeşean Liviu Groza i-a fost conferit, recent, titlul de „Cetăţean de Onoare” al comunei Iablaniţa. Reputatul istoric a fost invitat să participe, în satul Petnic, aparţinător comunei Iablaniţa, la tradiţionala manifestare culturală intitulată ,,Serbările Crainei Bănăţene”. Evenimentul respectiv a ajuns în acest an la cea de-a XX-a ediţie şi a fost organizat de Fundaţia Culturală „Craina Bănăţeană” din Petnic şi de Primăria şi Consiliul Local Iablaniţa. Simpozionul a avut ca temă centrală ,,Locul şi rolul bisericii şi al preotului în comunitatea locală sătească”. Cu acest prilej, participanţii la eveniment au evocat amintiri referitoare la cele două decenii ale manifestării, au vizitat Biserica Ortodoxă şi satul Petnic, şi au asistat, la Căminul Cultural, la un spectacol de muzică populară susţinut de ansambluri şi solişti vocali de prestigiu ai folclorului bănăţean. Conform tradiţiei, manifestarea s-a încheiat cu ,,Balul Primăverii”.

Primăria şi Consiliul Local Iablaniţa i-au conferit, astfel, reputatului istoric Liviu Groza, titlul de „Cetăţean de Onoare” al comunei, pentru activitatea sa şi sprijinul adus Fundaţiei „Craina Bănăţeană” în ultimii douăzeci de ani. „Titlul acordat mă onorează şi mulţumeşte, totodată, este o recunoaştere faţă de munca depusă în ceea ce priveşte cercetarea istoriei din sudul Banatului”, a afirmat Liviu Groza.

De asemenea, toţi participanţii la ediţia jubiliară a evenimentului au primit Diplome de Excelenţă din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a Primăriei Iablaniţa şi Fundaţiei Culturale „Craina Bănăţeană”.

Până în prezent, reputatului istoric caransebeşean, în vârstă de 79 de ani, i-a mai fost conferit titlul de „Cetăţean de Onoare” de către comunităţile Caransebeş, Băile Herculane, Orşova, Mehadia, Sacu şi Obreja.

Liviu DINU