Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a intrat în vigoare, iar proprietarii trebuie ca în următoarele 6 luni să încheie o poliţă de asigurare, în caz contrar riscând amenzi de la 100 până la 500 de lei.
O poliţă a cărei primă anuală este de 10 euro acoperă o valoare de 10.000 de euro, iar una de 20 de euro acoperă o valoare asigurată dublă.
Legea mai prevede ca, pentru clădirile cu cel puţin patru apartamente, spaţiile şi utilităţile fiind în proprietate comună, se poate emite o poliţă comună, în beneficiul asociaţiei de proprietari. Dacă gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie este mai mare de 80 la sută, din totalul sumelor asigurate se vor putea repara, prin intermediul unei cote parte, prejudiciile înregistrate la spaţiile şi utilităţile comune. Nu pot fi asigurate anexele, dependinţele care nu alcătuiesc un corp comun cu locuinţa, precum şi bunurile din interiorul locuinţei.
Asigurarea obligatorie a locuinţelor acoperă riscul de cutremur, alunecări de teren ori inundaţii, pentru fiecare construcţie cu destinaţia de locuinţă. De asigurarea obligatorie vor beneficia şi cei care au casele amplasate în zone inundabile, astfel de imobile neputând fi asigurate la firmele individuale de asigurări de pe piaţa locală. Asigurarea obligatorie a locuinţei ar putea compensa măcar o parte din pagubele provocate de inundaţii, alunecări de teren şi alte catastrofe naturale.
Societăţile de asigurare s-au declarat nemulţumite de lege, considerând că actul normativ este plin de erori şi nu ţine cont de situaţia pieţei asigurărilor din România. Asiguratorii susţin că dacă 80 la sută dintre români îşi vor face asigurare, societăţile de profil vor încheia un contract de reasigurare între societatea care se va ocupa de gestionarea asigurărilor obligatorii şi reasiguratori pe o sumă fixă. Dacă se va întâmpla ca doar 20 la sută dintre cetăţeni să se asigure, va trebui ca asiguratorii să acopere 50 la sută din sumă, ceea ce va duce la pierderi şi la imposibilitate de plată. De asemenea, asiguratorii susţin că legea nu ţine cont de nevoile pieţei şi riscă să devină neaplicabilă.
La ora actuală, aproximativ 24 la sută dintre locuinţele românilor, sunt asigurate.
Carmen SENCO