La începutul lunii iulie, o echipă de elevi a Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, formată din Anca Berzescu, Alina Bonea, Bianca Grozăvescu, Cătălina Velescu, Georgiana Lungu, Jonathan Todor şi Emanuel Radu, a fost premiată în Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara. Cei şapte elevi teregoveni au ocupat locul întâi ca urmare a participării lor la un concurs interşcolar regional, de materiale video, pe tematica Uniunii Europene, în cadrul Proiectului „Increasing the visibility of the EU in the schools from disadvantaged regions”, coordonat de asist. univ. dr. Marius Matichescu, de la Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Inspectoratele şcolare din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Hunedoara. Scopul competiţiei a fost implicarea elevilor şcolilor din aceste zone, sub directa îndrumare a unui profesor coordonator, în realizarea unui videoclip prin care ei să prezinte cât mai creativ şi ilustrativ percepţia asupra Uniunii Europene.
Pornind de la obiectivele şi regulamentul concursului, echipa de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova s-a înscris cu videoclipul „Ce înseamnă Europa pentru mine?”. De fapt, aceasta a fost tema în jurul căreia se concentrează filmuleţul elevilor teregoveni. Structurat în trei secvenţe principale, scenariul porneşte de la câteva întrebări fireşti ale tinerilor: „Ce vom face după abslovirea şcolii? Oare vom reuşi să ne împlinim visele?Încotro ne vom îndrepta?Poate fi Europa o şansă?”. În partea a doua a matrialului video, copiii „cercetează” trecutul Europei şi pregătesc prezentarea ideii lor despre Europa. Astfel, în cea de-a treia secvenţă, scenariul continuă cu un joc de rol, în care micii „actori” surprind trecerea de la Europa „Cortinei de fier”, la Europa „Unităţii în diversitate”.
Prof. Dr. Gabriela Violeta BICA