Viața este ca o lovitură de fulger. Te-a lovit fulgerul și depinde doar de tine dacă știi să arzi. Mulți nu înțeleg ce li s-a întâmplat și se trezesc bătrâni și chemați să guste pământul, dar alții trăiesc clipa și ard, ard până la ultima părticică de materie, până la ultima picătură de energie.

Eram pe câmp când s-a dezlănțuit furtuna. Un fulger a lovit un nuc bătrân și acesta s-a aprins ca o torță. Nucul ardea, ardea ca niciodată în viața lui. Limbile de foc săgetau văzduhul, iar apa ce cădea părea nesemnificativă. Totul în jur băltea, doar nucul ardea, scoțând gemete tulburătoare.

Lovit de fulger, nucul ardea, ignorând ploaia ce cadea bezmetică. Atâta apă ce-l lovea în spinare, și el tot ardea! Ardea ca pentru o viață întreagă!

„Cred că într-un târziu o să se mistuie tot lemnul până la rădăcină”, mi-am șoptit, „ba, mai mult, cred că o să sape în pământ vatră, o s-o fixeze pe inima rădăcinii și o să mocnească nestingherit”.

Un fulger, o scânteie de lumină, o vibrație energetică, și tu iei foc. Din momentul în care te-ai aprins, ți-ai deschis ochii de foc spre văzduh, începe viața, adevărata viață. Fulgerul a lovit și tu arzi. Începi să vibrezi. Cu cât vibrezi mai profund, cu atât lumina arderii tale este mai intensă. Dacă te sperii de foc și refuzi arderea, rugând ploaia să-ți astâmpere flacăra, nu vei cunoaște niciodată gustul stelelor. Te vei usca bătut de vânt, pe urmă vei săruta pământul plin de amărăciune, iar el te va îmbrățișa pentru totdeauna.

Dar ce se întâmplă dacă săruți pământul arzând? Energia vibrației tale este atât de puternică, încât refuză îmbrățișarea fatală. Când ai ars toate cărările de crengi și tulpina muntelui, cauți seva de foc a rădăcinii. Doar atunci când ultima picătură de materie s-a dizolvat sub limbile de foc, când ai dăruit și ultima fărâmă de energie, răceala pământului ce te-a chemat spre unire întru eternitate este caldă, liniștitoare, deoarece știi că nu ai trăit degeaba. Ai ars intens și ai luminat, din momentul în care te-a lovit fulgerul și ai primit suflare de viață, până în momentul în care ai atins cu fruntea pământul. Ai emanat căldură în jur și ai deschis poduri înflăcărate peste nopți fără lună și norii cerniți și grei.

O singură dată te lovește fulgerul. Depinde doar de tine cât de intens vei arde.

Ana-Cristina POPESCU