Luciditatea şi consecinţele picturii Irinei Chesaru 1


Vineri, 26 octombrie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a avut loc vernisajul primei expoziţii personale a Irinei Chesaru. Sub genericul „Luciditate şi consecinţe”, tânăra artistă a adunat pe simezele galeriei 19 tablouri, pictate din 2003 până în prezent. Autoarea lor este din Caransebeş, a terminat Facultatea de Arte Plastice din Timişoara şi l-a avut ca profesor-coordonator pe Viorel Cosor, cel care i-a deschis calea spre o nouă viziune artistică.

Irina a venit la mine cu tablourile legate cu sfoară, ca nişte burlane, abia se vedea de după ele. În momentul în care le-am privit, am spus că trebuie aşternută jos, sub ele, foiţă de aur, pentru că nu am crezut niciodată că o fată atât de fragilă, aparent, are atâta forţă de expresie plastică şi poate veni cu atâtea registre de culoare, că are atâtea cicluri, pe care le numesc aici: Metamorfoze, Utopii, Grădini, Oranj, Graficele, Cicatrici, Şarja şi Un somn, toate expuse aici. Expoziţia ar trebui să se încheie în 26 noiembrie, dar eu mi-aş dori să rămâi aici, să stai cu noi şi de Ziua Naţională a României, cât o fi, dar, dacă nu vine nimeni să ne alunge, vreau să stai până vinzi toate tablourile, până intri în conştiinţa publică, pentru că eşti una dintre cele mai frumoase şi mai bune voci plastice pe care le-am văzut de când găzduiesc aici expoziţii”, a spus directorul Casei de cultură, Ioan Cojocariu.

Prezent la manifestare, primarul Felix Borcean, cel care i-a fost dascăl Irinei Chesaru, a felicitat-o pe autoare, adăugând că se bucură că aceasta a rămas la Caransebeş, oraş în care mai există şi alţi artişti, unul dintre aceştia desenând în 3D. „Şi eu sunt impresionat de multitudinea de exprimări ale artistei. Îmi aduc aminte că erai – şi eşti şi acum – o retrasă, o liniştită, dar nu ţin minte să te fi exprimat în felul acesta la şcoală, niciodată n-am bănuit că ai putea deveni cea care eşti astăzi. Dacă aş fi ştiut, nu te-aş mai fi chinuit cu geografia”, a adăugat Felix Borcean.

Prof. Nicoleta Cozma, ea însăşi pictoriţă, a spus că, în momentul în care a păşit în galerie a simţit că intră într-un atelier de lucru de la o facultate de artă, în care sunt atinse toate genurile artistice, atât compoziţie, cât şi portret, peisaj, culoare şi foarte multă grafică. „Predomină grafica, inclusiv în peisajele bine studiate, fiind foarte bine realizată. Avem valoare foarte multă, se simte studiul pe care îl presupune o facultate de artă. Avem studiu de corp uman, studii de portret, care sunt foarte bine realizate, se observă acurateţea liniei, studiu de valoare, lumină, umbră. Bineînţeles că grafica şi valoraţia presupun mult alb şi negru, şi aceste două non-culori se întâlnesc în această expoziţie, dar avem şi pată de culoare. Irina este foarte spontană, şi absolut toată expoziţia ei este dominată de spontaneitate. Şi mai vreau să spun, şi o fac cu toată sinceritatea, că această expoziţie este una de nivel înalt”, a mai spus Nicoleta Cozma.

Prezent la eveniment, directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Adrian Ardeţ, a spus că o asemenea expoziţie are un nivel artistic mai ridicat decât multe altele organizate în centre culturale mari din ţară.

Este o expoziţie de desen, culoare, interpretare, tehnica pe care am folosit-o fiind una mixtă, cărbune pe hârtie sau ulei pe carton, prin ea dorind să exprim emoţii şi lucruri nespuse. Pentru mine, pictura nu este altceva decât un mod de a mă exprima liber”, a spus în încheiere Irina Chesaru.

Bianca METEŞ


Un gând despre “Luciditatea şi consecinţele picturii Irinei Chesaru

Comentariile sunt închise.