Lucrări finalizate şi în derulare la Constantin Daicoviciu


Primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, ne-a informat recent că se continuă lucrările la investiţia „Modernizare drumuri vicinale pe traseul de 3 kilometri dintre satele aparţinătoare Căvăran – Peştere, prin pomicultură”, prin împrăştierea stratului de piatră spartă. Acestea vor continua cu traseul Mâtnicu Mare – Prisaca, unde vor fi finalizate podeţele de subtraversare a drumului.
„De asemenea, pot să anunţ că s-a finalizat renovarea fațadei Căminului Cultural Mâtnicu Mare, terasa betonată şi montarea de bănci și coșuri de gunoi. Totodată, la terenul sintetic de minifotbal aflat lângă cămin am finalizat rețeaua de iluminat nocturn”, a adăugat Daniel Boambeş. (M. Doman)