În urma finalizării lucrărilor de cadastru pentru suprafețele de pădure proprietate privată a cetățenilor din localitatea Zăgujeni, la sfârşitul săptămânii trecute, la Căminul cultural, le-au fost înmânate acestora extrasele de carte funciară, de faţă fiind şi directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin.
„Vom continua proiectul de finanțare pentru lucrări de cadastru general pentru toate terenurile agricole, din toată comuna Constantin Daicoviciu”, ne-a informat Daniel Boambeş, primarul localităţii. (M. Doman)