Lumea este ca un labirint fără ziduri. Mergi prin ea, dar totuși te afunzi, te pierzi și nu găsești ieșirea cu niciun chip.

Lumea e mare, atât de mare, încât habar nu ai încotro mergi şi unde o să ajungi.

Pentru început o iei pe un drum și mergi, mergi până ce ajungi într-un punct anume, iar când ai atins acel punct nu mai știi pe unde ai venit. Ești prizonierul acelui loc.

Dacă nu vine cineva să te salveze, ești ca şi mort. De ce? Fiindcă nimeni nu încearcă să te salveze pe tine, ci pe el. Am citit undeva că „Într-o lume egoistă, doar egoiștii reușesc“. Această zicală am mai auzit-o și într-un film pentru copii de vârsta mea, copii de unsprezece-doisprezece ani.

M-am gândit ce ar însemna asta și de ce ar pune-o cei mari într-un film de copii, deoarece îi îndeamnă, într-un fel, să fie egoiști.

Prima parte este adevărată. Lumea de azi chiar e egoistă. Dar, într-o lume egoistă, tot oamenii buni câștigă. Cu cât lumea devine mai egoistă, cu atât labirintul devine mai încurcat pentru cei buni. Labirintul fără ziduri ar trebui sa fie lumea bună, iar cei ce se pierd în el să fie cei egoiști. Într-o lume frumoasă, doar cei buni reușesc…

Daria-Maria SOLYMOȘI