Lumini şi gheaţă la Caransebeş


Două evenimente au marcat, plăcut, la mijlocul săptămânii trecute, viaţa caransebeşenilor, în pragul Sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre inaugurarea, joi, 5 decembrie, a Patinoarului din Parcul „General Ioan Drăgălina”, precum şi a iluminatului ornamental al municipiului.

În prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale – viceprimarul Cornel Galescu, city-managerul Nicolae Borcean, consilieri locali –, a deputatului Dan-Laurenţiu Tocuţ şi a zeci de copii nerăbdători, Moş Crăciun, care nu putea să lipsească de la eveniment, i-a oferit primarului Marcel Vela o Diplomă de Excelenţă, pentru „grija şi dragostea arătate copiilor din municipiul Caransebeş”.

„Este al şaptelea an în care la Caransebeş se deschide şi va funcţiona patinoarul, în aceeaşi perioadă ca şi anul trecut, adică până în luna februarie, şi, evident, tot ca în fiecare an, nu se majorează taxele pentru intrarea pe gheaţă şi pentru închirierea patinelor. O importanţă deosebită pentru noi, ca şi Consiliu local, ca şi conducere, o reprezintă faptul ca şi tinerii, colegi de-ai voştri, care nu au posibilităţi financiare pentru a achita costul unei ore petrecute pe gheaţă, să o facă, astfel că, în fiecare zi, prin instituţiile de învăţământ, puteţi primi gratuit acces pe patinoar, prin grupuri organizate de grădiniţe, şcoli şi licee”, a spus primarul Marcel Vela.

După ce edilul, împreună cu o fetiţă venită să patineze şi cu Moş Crăciun au tăiat panglica inaugurală şi după ce iureşul micuţilor pe gheaţă s-a mai potolit, câţiva luând chiar nişte trânte pe gheaţa netedă ca sticla, primarul Marcel Vela a mai declarat: „Pentru prima oară, la inaugurare a apărut şi Moş Crăciun – este prima lui vizită, pentru că vor urma şi altele, la Primărie, când vor veni colindătorii –, un Moş, înţelept, care a venit cu vorbe bune şi care a avut curajul să intre şi pe gheaţă, şi care a avut bunăvoirea să-mi acorde şi o diplomă, o diplomă care mă onorează şi pe care o voi păstra cu multă plăcere şi bucurie, având în vedere că este una e suflet, din partea lui Moş Crăciun. Veniţi la Caransebeş, indiferent din ce localitate sunteţi, fiindcă aici veţi găsi o atmosferă plăcută, fericită, un loc minunat, în care vă puteţi simţi bine şi puteţi să gustaţi, într-adevăr, din plăcerea Sărbătorilor de iarnă!”, a mai spus Marcel Vela,

Conform regulamentului de funcţionare, patinoarul va fi deschis zilnic, între orele 10.30-22, cu o pauză pentru refacerea stratului de gheaţă şi de respectare a liniştii publice, între orele 13-16. Durata unei reprezentaţii este de 60 de minute, numărul maxim de patinatori admişi pe gheaţă fiind de 60. Taxa pentru o oră este de 5 lei, iar cei care doresc să închirieze o pereche de patine trebuie sa achite alţi 5 lei, această operaţiune făcându-se doar în baza unui act de identitate. În cazul în care grupuri organizate de copii, însoţite de cadre didactice, solicită, în scris, accesul pe gheaţă în mod gratuit, aceasta se va face numai cu acordul Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, vizat de primarul municipiului, de luni până vineri, între orele 10.30-11.30.

După aproximativ o oră, în aceeaşi seară din ajunul sărbătoririi Sfântului Nicolae, de la butonul aflat pe catargul din faţa Primăriei Caransebeş au fost aprinse luminile ornamentale care împânzesc municipiul. De faţă au fost reprezentanţi ai administraţiei locale, iar butonul a fost apăsat de primarul Marcel Vela şi de micuţa Anesia-Maria Rusnac, în vârstă de numai 4 ani. „De-a lungul timpului, am avut vizitatori din Reşiţa sau din Timişoara, care au admirat felul în care Caransebeşul a fost iluminat de Sărbători. Acum, la jubileul care marchează zece ani de când se face acest lucru, pot să spun că am avut bucuria şi privilegiul să lucrez cu noii specialişti de la Patrimoniu, de la Serviciul Public pentru Reparaţii şi Întreţinere, cu domnul inginer Gheorghe Ştefan, şi cu domnul inginer Dorca, de la Iluminat Public. Începând din acest an, aprinderea luminilor de Sărbători se va face în Caransebeş de la catargele amplasate în faţa Primăriei municipiului”, a spus Marcel Vela.

Tot în spiritul Sărbătorilor de iarnă, pe scena din „Piaţa Gugulanilor”, a fost amenajată o dioramă intitulată „Naşterea Domnului”, cu opt personaje în mărime naturală, care seara beneficiază de o lumină caldă, galbenă. „Prin culoarea luminii, am vrut să realizăm imaginea căminului, care de Sărbători se umple, fiindcă toată lumea se întoarce acasă de Crăciun. Am ales acest loc tocmai pentru că, pe lângă cetăţenii municipiului Caransebeş, la Piaţă vin foarte mulţi oameni din satele din jur, şi se ştie că la sat credinţa e mai puternică, aş putea spune că e la ea acasă”, ne-a declarat Luminiţa Verdeş, şeful Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”.

Sonia BERGER