Așa cum anunțam în ediția trecută a ziarului nostru, pe data de 2 septembrie, Dan Paici, cunoscut şi sub numele de „Lupul Singuratic”, a pus punct unui adevărat maraton al apelor, în care a pornit în data de 20 iunie, din Germania, de la Ingolstadt. În toată această perioadă, tânărul pensionar de 60 de ani pe care Caransebeşul l-a adoptat cu multă vreme în urmă a parcurs cu caiacul distanța de 2.516 kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră. Aceasta a fost ediţia cu numărul 60 a Turului Internaţional Danubian (TID), aşa cum s-a numit oficial acţiunea la care românii participă doar din anul 2006.

De-a lungul celor 75 de zile, Caravana Apelor a străbătut opt ţări – Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi România. La startul dat la Ingolstadt s-au aliniat 136 de împătimiţi ai caiacului, patru dintre aceştia fiind români – „Lupul Singuratic”, un timişorean şi doi bucureşteni, care însă au ieşit după etapa germană a turului –, astfel că Dan Paici a fost singurul caiacist din ţara noastră care a reuşit să parcurgă întreaga distanţă de peste 2.500 de kilometri. Etapa germană, lungă de 242 de kilometri, s-a desfăşurat între 20 şi 28 iunie, cea austriacă (331,5 km) între 28 iunie şi 7 iulie, cea slovacă (69 km) între 8 şi 12 iulie, cea ungară (275 km) între 13 şi 21 iulie, cea sârbească şi croată (531, respectiv 33 km), între 22 iulie şi 8 august, etapa bulgară, însumând 509 kilometri, a fost parcursă în perioada 8-23 august, iar cea românească, de la Dunăreni până la Sfântul Gheorghe, de 424 de kilometri, între 23 august şi 2 septembrie. În medie, s-au parcurs între 40 și 50 de kilometri pe zi, cu unele perioade de pauză.

„Pentru a lua parte la TID, a spus Dan Paici, fiecare participant anunţă ce distanţă vrea să parcurgă şi semnează o declaraţie pe proprie răspundere, pe care ţin să subliniez că nemţii au avut-o redactată în limba română, cum că ştie să navigheze pe Dunăre, ştie să înoate şi că e sănătos, într-un cuvânt, că îşi asumă răspunderea. Organizatorii te ajută dacă pot, dar nu sunt obligaţi s-o facă. Într-un top al ţărilor prin care am trecut, Germania ar fi pe locul întâi. Nemţii-s nemţi! Sunt foarte, foarte bine organizaţi. Inclusiv la nivel de sentimente sunt organizaţi. N-ai ce să comentezi! Au avut două persoane care ne-au însoţit, una pe apă, cealaltă pe uscat, ba la un moment-dat au avut şi o barcă de însoţire. Foarte bine s-a desfăşurat totul pe porţiunea lor”. Tot acolo, „Lupul Singuratic” a avut parte de o păţanie mai neobişnuită. „Mie îmi place să merg dezbrăcat în caiac, aşa că am rămas doar în chiloţi. La un moment-dat vine un neamţ şi, cum eu o rup uşor pe germană, am înţeles că îmi tot atrăgea atenţia că, fiind soarele foarte puternic, o să mă ard. I-am explicat că eu sunt deja bronzat, dar cred că n-a înţeles, şi vine iar şi-mi spune. I-am zis că eu am venit acolo de la schi, fiindcă schiasem până în luna mai. Se uita la mine… Când am văzut că nu ne înţelegem nicicum, mi-am dat jos chiloţii şi i-am zis: «Na, uite, asta e culoarea mea naturală!». Din momentul ăla am rămas cei mai buni prieteni”.

Conform organizatorului Turului, reprezentanţii fiecărei ţări pe teritoriul căreia urma să intre această caravană a apelor trebuiau să-i preia pe participanţi din ţara pe care o părăseau, ajungând la punctul de întâlnire cu o zi înaintea lor. Austriecii însă nu au făcut-o. „Austriecii-s îngâmfaţi. Vor să fie nemţi, dar nu reuşesc să fie decât infatuaţi. La Viena am avut parte de cea mai proastă cazare, unde toată lumea se aştepta să fie extraordinar…”. În Slovacia au chefuit. Au socializat şi atmosfera a fost extraordinară, mai ales că fiecare avea la el o sticluţă, ceva. Ungaria a fost, de asemenea, o etapă bună. Organizatorii s-au ocupat îndeaproape de participanţi, însoţindu-i prin Budapesta, iar la ieşirea din ţară au făcut un chef pe cinste. Sârbii şi bulgarii au făcut la fel, a mai spus Dan Paici.

De mare efect au fost spectacolele care s-au dat în cinstea lor – schimburile culturale de pe Dunăre, cum le-a numit caransebeşeanul –, ele fiind foarte gustate de toţi participanţii.

„A fost ciudat la izvoare, când navigam pe Dunărea Mică, aşa îi spune. Când trecea pe lângă tine un vas de croazieră, aveai impresia că nu mai ai loc în apă, cu toate că tu eşti cât o scoică faţă de el… Pe urmă a mai fost un moment greu, eram la unguri şi nu ştiu cât arăta termometrul, dar era ca în scrierile lui Zaharia Stancu, care zicea că «nu se mişcă nimic…». Aşa era, totul stătea, cu toate că viteza medie era de 7-8 kilometri pe oră. Aveai impresia că dai din vâsle şi nu te mişti, că Dunărea e de ulei şi că deasupra capului era ceva ca o ceaţă prin care soarele te prăjea şi te prăjea, cu toate că tu erai pe apă…”.

Dan Paici a mai spus că la start s-au aliniat oameni din mai multe ţări şi de toate profesiile, de la bucătari, şoferi sau tâmplari, până la profesori universitari, doctori, experţi financiari ori pensionari, dar că pe nimeni nu interesa ce fac ceilalţi în viaţa privată. Într-un fel, Dunărea îi aducea pe toţi la acelaşi numitor. „Totuşi, acolo vorbeşti, dar nu comunici. Nu-ţi faci prieteni, doar cunoştinţe… Dar, şi aşa, după vreo lună, din vorbă-n vorbă, s-a cam aflat cine merge de la cap la coadă – 20 am fost de toţi, austrieci, sârbi, bulgari, eu ca român –, şi ceilalţi începuseră să se uite altfel la noi. Îţi place cum eşti privit în momentele alea!”.

„Lupul Singuratic” din Caransebeş a mai povestit că cel mai bătrân participant la Tur a fost un neamţ de 83 de ani, care a parcurs 800 de kilometri, după care, în Serbia, a părăsit caravana, iar pe locul doi a fost un compatriot de-al său, de „numai” 79 de ani. Cei mai tineri „caiacişti” au fost câţiva copii de 10 ani, care însă au fost însoţiţi în ambarcaţiuni de părinţi. O altă ciudăţenie întâlnită în această adevărată expediţie pe ape a fost aceea că o familie de nemţi, soţ-soţie, care au navigat cu un caiac dublu, au dus cu ei în ambarcaţiune un căţel din Austria până la Sfântu Gheorghe, punctul final al TID-ului.

Cât despre Dan Paici, odată ajuns în România, la Sfântu Gheorghe, în data de 2 septembrie, nu s-a putut abţine şi, a doua zi, a mai dat o raită prin Deltă, până la Sulina, un fleac de 30 de kilometri. De parcă ar mai fi contat după cei peste 2.500, făcuţi în 75 de zile…

Costul total al acestui Tur – ne-a mai spus „Lupul Singuratic” – s-a ridicat la 1.000 de euro, plus încă 300 de euro taxă de participare, cei doi sponsori ai acestei acţiuni cu adevărat temerare fiind Clubul Rotary Caransebeş şi Primăria municipiului.

Sonia BERGER