„Poveştile trebuie spuse, altfel mor. Şi atunci când mor nu ne mai putem aminti cine suntem şi de ce suntem aici”. Tocmai din această cauză sunt hotărâtă să vă povestesc despre o săptămână incredibilă, pe care am avut norocul să o trăiesc. Această poveste nu-i altceva decât o călătorie prin continentele sufletului, noi, oamenii, fiind, la rândul nostru, o poveste sculptată în piatra timpului.

Mi-ar plăcea să-i ofer poveştii mele un strop de magie. Aşadar, pornesc pe drumul „Europäische Jugendbegegnung 2014” cu încredere şi curaj, prietenie şi speranţă. În jurnalul meu apar primele rânduri ale zilei de sâmbătă, 5 iulie. Îmi încep dimineaţa cu tradiţionalul suc de portocale austriac, iar apoi sunt foarte încântată să urc dealul către Europahaus Neumarkt, cetatea în care noi, tinerii din şapte ţări, ne desfăşuram activităţile. Când am ajuns la poartă, nu am mai fost aşa bucuroasă… A fost greu! Oboseala îmi trece însă repede, deoarece sunt nerăbdătoare să-mi cunosc colegii de grupă. Ne adunăm încet şi-mi dau seama că am lângă mine oameni extrem de frumoşi. Radiază inteligenţa pe feţele lor! Pornim alături de mentorii noştri pe un drum extraordinar! Suntem împărţiţi în grupe şi trecem pe rând pe la unul dintre cele cinci ateliere. Dis-de-dimineaţă o cunosc pe Julia, roşcata care ne va ajuta să ne alegem un preşedinte care să ne reprezinte. Continui cu Sandra şi Matthias, cei care ne-au ajutat să ne cunoaştem mai bine prin diferite jocuri. A fost foarte bine că am reuşit să comunicăm între noi şi să aflăm atât de multe lucruri interesante despre ceilalţi. Următoarele jocuri le-am desfăşurat alături de Andy şi Markus, mentorii cărora nu voi înceta vreodată să le mulţumesc. Sunt cei care, pe lângă faptul că au fost aproape de noi, ne-au învăţat, voluntar sau involuntar, să fim aproape unul de celălalt. Pentru mine a contat extrem de mult! Luăm o pauză şi revenim în aceeaşi după-masă, cu aceleaşi grupe. Tema generală a proiectului este familia, aşa că acum trebuie să ne adunăm toate gândurile bune şi să spunem ce înseamnă familia pentru noi. Ajungem să ne petrecem restul zilei la ceea ce am numit „Seara ţărilor”. În această seară, prietenii croaţi ne-au prezentat patria lor, prin poze foarte frumoase şi multe informaţii interesante. Noi, românii, am ales să fim mai practici şi ne-am mândrit cu hora şi ardeleana noastră. Am încheiat seara cu aplauze şi cu multe zâmbete.

Schimb fila din jurnal şi mă trezesc duminică, 6 iulie, cu acelaşi ritual. Ne-am adunat azi pentru a simula activităţile Parlamentului Uniunii Europene. Am fost preşedinţi, miniştri ai culturii, de finanţe sau ai tineretului. A fost interesant să negociem timp de şase ore (cu mici pauze), deoarece am comunicat mai mult decât în ziua precedentă. S-a lăsat după-masa peste Neumarkt şi am avut parte de o experienţă fenomenală. În program scria simplu, „Human Library”. Mă aşteptam să văd cărţi sau măcar fragmente din ele, ori alte publicaţii. Dar mare a fost surpriza când am văzut că aşa-zisele cărţi erau, de fapt, oameni reali. Oameni cu nişte poveşti de viaţă atât de grele… Oameni care, pe mine cel puţin, m-au făcut să meditez. Mi-am dat seama care sunt adevăratele lucruri importante în viaţă –Iubirea, Familia şi Visele. Am continuat a doua parte din „Seara ţărilor” cu Slovacia, care ne-a prezentat o videoproiecţie, şi Italia, care a fost un deliciu. Şi la propriu, şi la figurat! Ne-au învăţat un dans italian foarte amuzant, iar după ce ne-au obosit, ne-au şi hrănit cu o felie de cozonac tradiţional cu Nutella. Am încheiat seara pe ritmuri muzicale, favorita noastră Inna cântând foarte des în difuzoarele din Austria.

Luni, 7 iulie, ne-am jucat „de-a familia”. Fiecare dintre noi a primit un alt rol şi am fost nevoiţi să înfruntăm problemele existente într-o familie. Am avut o după-amiază minunată, una liberă, în care majoritatea au ales să se ducă la un roller-coaster din apropierea Neumarktului. Unii dintre noi am ales ştrandul sau lacul şi, bineînţeles, nelipsitele cumpărături. Indiferent de ceea ce am făcut, toţi am venit de-a dreptul odihniţi şi foarte fericiţi! Ultima acţiune a unei zile foarte uşoare a fost turneul de tenis de masă (numit de austrieci Tischtennis Turnier), unde preşedinta noastră Tina, cea mai frumoasă slovenă, ne-a vorbit despre fericirea de a fi împreună. Ne-am distrat toţi, indiferent dacă am jucat sau doar am privit.

8 iulie, marţi, schimb din nou pagina şi mă trezesc într-un paradis. Plecăm împreună spre Castelul Lind, unde avem parte de expoziţia „Addicted to Paradise”. Mi-a plăcut! Am făcut multe poze frumoase, am imortalizat momentele, am cântat la pian şi am aflat multe lucruri noi. Ne-am întors acasă (la cetatea noastră), unde am pictat. A fost o bucurie, pentru că de mult nu mai făcusem acest lucru… Partea a treia din „Seara ţărilor” a năvălit peste noi cu Slovenia şi Ungaria. Slovenii au avut cea mai amuzantă prezentare dintre toate cele care au fost. S-a numit „I feel Slovenia” şi chiar ne-am simţit în spiritul lor. Au avut muzică bună şi multe poze care ne-au făcut să râdem până la lacrimi. Vecinii din Ungaria au apărut cu un fel de capră, aproape ca a noastră, şi cu o prezentare interesantă despre ţara lor. Mi-a plăcut mult că ambele ţări ne-au hrănit bine cu bomboane tradiţionale. Am continuat seara cu semifinala dintre Brazilia şi Germania şi, sincer, nu credeam că va fi aşa amuzant pentru o fată să se uite la fotbal. La miezul nopţii, ne-am adunat pentru a o celebra pe Ramona, însoţitoarea noastră, care a mai adăugat un trandafir în buchetul vieţii ei. Distracţia a continuat pe ringul de dans.

…Sunt aproape de finalul „junalului meu de bord” şi mă trezesc miercuri, 9 iulie. Am făcut ceva nou şi, cu siguranţă, aş repeta asta! În prima parte a zilei ne-am scris o scrisoare nouă înşine, pe care o vom primi după şase luni. De asemenea, am scris şi o poveste pentru cartea care va fi editată. După-masă, am fost la un teren de fotbal, unde am încercat şi un joc nou, cel puţin pentru mine – curling-ul. Tot în această locaţie, am avut parte de seara interculturală, unde am avut un bufet foarte diversificat şi, din nou, am prezentat ceva specific fiecărei ţări. I-am cântat Ramonei din nou, învăţându-i pe toţi să spună „La mulţi ani!”. Distracţia a fost garantată, întocându-ne cu toţii din nou la cetate şi urmărind jocul dintre Olanda şi Argentina.

Ultima zi, 10 iulie, ne-am petrecut-o la Graz, o localitate din apropierea Neumarktului, unde ne-am pozat deasupra oraşului şi am purtat o discuţie frumoasă cu un politician. Prânzul l-am luat la Primărie, experienţa fiind inedită. Ne-am întors în Neumarkt cu mult mai multe plase şi cu o mare bucurie că am fost împreună. Seara finală a fost cea mai frumoasă, plină de emoţii. Ne-am primit diplomele, insignele „I am a book” („Eu sunt o carte”) şi am făcut multe poze. Am dansat, am cântat şi ne-am îmbrăţişat până târziu în noapte, urmând ca vineri-dimineaţă să plecăm trişti că ne despărţim, dar fericiţi că am avut parte de o asemenea săptămână.

„Viaţa fără poveste este ca trupul fără spirit. Iar viaţa de poveste este întruparea deplină a spiritului.” Iubesc viaţa, iubesc spiritul şi iubesc magia din fiecare poveste… Care sunt poveştile tale şi ce iubeşti la ele?

Anitta-Alexandra PELIN

Liceul Pedagogic „C.D. Loga” Caransebeş