Bistra Glimboca – Magica Caransebeş 1-3 (0-1)
Pe o vreme total improprie pentru fotbal, dar cu o galerie venită din municipiu, care a făcut spectacol din primul până în ultimul minut de joc, duminică, 8 martie, la Glimboca s-a disputat partida dintre echipa locală Bistra şi Magica, contând pentru etapa cu numărul 14, prima după reluarea campionatului Ligii a IV-a, Zona Caransebeş.
Prima ocazie de gol a aparţinut oaspeţilor, în minutul 5, când Gabor a fost faultat la 17 metri lateral dreapta, execuţia lui Badescu, direct pe poartă, la colţul scurt, fiind apărată de Grivu.
Peste doar trei minute, a fost rândul gazdelor să beneficieze de o lovitură liberă de la 20 de metri, pe care a executat-o Pascotă, mingea a fost deviată de zidul caransebeşean, Ruicu-Kozma reţinând cu siguranţă.
Caransebeşenii s-au menţinut în atac, iar în minutul 15 acelaşi Gabor a mai făcut o incursiune pe partea dreaptă, fiind oprit din nou prin fault, lovitura liberă executată de Badescu fiind respinsă cu dificultate de portarul gazdelor.
Scorul a fost deschis în minutul 17, în urma unui atac prelungit al băieţilor antrenaţi de Sorin Costachi, mingea centrată de pe dreapta fiind respinsă de Grivu în afara careului, Anghel a recuperat-o şi a şutat puternic pe jos, lângă bară, de la 22 de metri, făcând inutil plonjonul goal-keeper-ului gazdelor.
Oaspeţii au mai avut o ocazie mare de a înscrie în minutul 26, când Dragomir, aflat pe partea dreaptă, i-a pasat în careu lui Gabor, acesta a aşezat balonul pentru Nedelcea, care, de la 14 metri, a şutat din întoarcere, balonul trecând razant cu viclul stâng al porţii apărate de Grivu.
Gazdele puteau egala înainte de pauză, o dată în minutul 42, când Pascotă a trimis în careu o lovitură liberă de la 30 de metri, însă lovitura de cap a lui Dochia a trecut puţin peste poarta caransebeşeană, şi a doua oară un minut mai târziu, când, în urma unui atac prelungit, Enache a trimis un şut puternic, de la doar 14 metri, însă portarul oaspeţilor, Ruicu-Kozma, a reuşit să pareze cu reflex spectaculos.
Prima fază a părţii secunde a meciului a adus şi golul pentru caransebeşeni, în minutul 57 Gaşpar faultându-l pe Dragomir, la 30 de metri lateral dreapta, lovitura liberă bătută de Dovlete, lung şi înalt, ajungând la Nedelcea, care, de lângă bară, a împins-o în poartă pe lângă Grivu.
Gazdele au redus din handicap în minutul 70, în urma unei lovituri libere de la 30 de metri lateral dreapta executate de Pascotă, care a centrat în careu, iar Teodorescu, aflat la 12 metri, s-a înălţat dintr-un buchet de jucători şi a trimis cu capul, imparabil, în poarta apărată de Ruicu-Kozma.
Cei de la Glimboca şi-au mai trecut în cont o ocazie în minutul 74, când Minciună a pătruns pe stânga, a trecut de Badescu, şi-a făcut mingea pentru şut, însă, de la 14 metri, a trimis slab, iar Ruicu-Kozma a reuşit să respingă de lângă bară.
Caransebeşenii au mai avut o ocazie de a înscrie în minutul 76, centrarea trimisă de Dovlete în faţa porţii fiind deviată cu vârful ghetei de Nedelcea, mingea trecând puţin pe lângă poarta lui Grivu.
Scorul final a fost stabilit în minutul 87, atunci când Dovlete a executat o lovitură liberă de la 32 de metri, balonul trimis de el înalt, în careu, păcălindu-i pe jucătorii care se aşteptau la o centrare, inclusiv pe portarul Grivu, care s-a văzut nevoit să îl scoată, dezamăgit, din plasă.
Bistra Glimboca: G. Grivu, Al. Teodorescu, I. Gaşpar, M. Pascotă, A. Todirişcă, A. Dochia (min. 71, Al. Bondoc), E. Vasile, G. Jula, D. Enache, S. Crîsnic (46, S. Minciună), N. Mîţu (59, R. Bodi); rezervă, L. Mîţu. Antrenor, Emanuel Rădulescu.
Magica Caransebeş: I. Ruicu-Kozma, B. Dragomir, D. Nedelcea, A. Ivanici (65, Al. Ristache), B. Pârvu, F. Boieriu (63, P. Godian), S. Dovlete, S. Badescu, G. Anghel, G. Dănciulescu (72, G. Simescu), I. Gabor (50, Al. Frenţ); rezerve: D. Melenciuc, I. Vartic, Al. Pinti. Antrenor, Sorin Costachi.
A arbitrat la centru Ioan Humiţa, asistat la cele două linii de Ghiţă Scînteie şi Claudiu Gogu.
Observatori: Iosif Kelemen şi Lucian Glogovicean.
Celelalte rezultate: Şoimii Oţelu Roşu 2015 – Rapid Buchin 0-0; Foresta Armeniş – AD Mediam Mehadia 1-2; ACS 2017 Slatina-Timiş – Era S Comexim Caransebeş 11-0; Agmonia Zăvoi a stat.
Etapa viitoare: Magica Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2015; Agmonia Zăvoi – ACS 2017 Slatina-Timiş; Rapid Buchin – Foresta Armeniş; Era S Comexim Caransebeş – Bistra Glimboca; AD Mediam Mehadia va sta.
Sorin ROGOZ