Magii s-au oprit, o seară, la Caransebeş


Cinematograful „Luna” din Caransebeş a găzduit luni, 19 decembrie, Gala filmului „Întoarcerea Magilor”, în regia lui Ioan Cărmăzan. La eveniment au fost prezenţi numeroşi cinefili din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, reprezentanţi ai administraţiei locale – primarul Felix Borcean şi city-managerul Andrei Ungur –, precum şi regizorul filmului, împreună cu actorii care au interpretat rolurile principale – Anca Carablais şi Nicodim Ungureanu.

Întoarcerea Magilor” este o poveste despre oameni simpli şi despre cât de superstiţioşi pot să devină ei într-o epocă în care lumea întreagă este frământată. „Acest tip de frământare, căutare şi nemulţumire care se instaurează în micile comunităţi duce uneori la un soi de comic irezistibil”, a spus Ioan Cărmăzan.

Subiectul filmului, a mai adăugat regizorul, este unul foarte simplu: într-un sat vin doi magi şi, fiindcă toată lumea aşteaptă o minune, unul dintre ei promite că va învia doi morţi. „Se face o listă, unul îl propune pe Eminescu, altul pe Ştefan cel Mare, şi de aici toată povestea asta. Primarul cere să se facă o şedinţă, să vadă dacă toată lumea e de acord cu învierea morţilor… Sigur că filmul se termină cu o, să-i zic aşa, secvenţă de întâlnire de gradul III, undeva în vis, şi senzaţia este că uneori putem să visăm, că atunci când, la capătul drumului, începem să nu mai înţelegem, singura noastră şansă rămâne visul”, a mai spus Ioan Cărmăzan.

Oaspetele a vorbit şi despre relaţia specială pe care o are cu Caransebeşul. „Oraşul m-a adoptat în ultima vreme. Eu sunt Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, al oraşului Bocşa, al comunei Satchinez, unde m-am născut, şi în sfârşit am ajuns la Caransebeş prin bunăvoinţa lui Ioan Cojocariu, care m-a invitat în noul cinematograf, unde am prezentat câteva filme. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, mi-a plăcut foarte tare oraşul, nu ştiam că municipiul acesta ascunde atâtea lucruri interesante, m-am îndrăgostit de oraş şi de lumea de aici, şi am venit special cu acest film, după premiera de la Bucureşti, Caransebeşul fiind primul oraş unde l-am adus, dintr-o listă lungă de propuneri, dintr-un soi de sentimentalism, de bănăţenism”, a mai spus Ioan Cărmăzan, subliniind faptul că, din punctul său de vedere, Caransebeşul va fi viitoarea capitală a judeţului Caraş-Severin.

La rândul său, primarul Felix Borcean a spus că, în urma discuţiilor purtate cu Ioan Cărmăzan, s-au conturat câteva proiecte, printre care realizarea unui cinematograf în aer liber şi organizarea unui festival de film şi a unei cinemateci la Caransebeş.

Sonia BERGER