Mai siguri cu 26 de agenţi


La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a crescut numărul oamenilor legii, prin venirea unei noi promoţii de agenţi. Zilele trecute, noii veniţi au fost repartizaţi la locurile de muncă. Din noua promoţie fac parte un număr de 26 de agenţi de poliţie, care au fost repartizaţi să-şi desfăşoare activitatea fie la Poliţiile municipale şi orăşeneşti, fie la secţiile de Poliţie rurală, însă toţi au aceeaşi menire – de a asigura ordinea şi siguranţa publică.

Un agent a fost repartizat la Poliţia Municipiului Reşiţa, doi la Secţia 2 de Poliţie Rurală Caransebeş, trei la Secţia 4 Poliţie Rurală Băile Herculane, doi la Poliţia Oraşului Bocşa, patru la Secţia 5 Poliţie Rurală Bocşa, doi la Secţia 7 Poliţie Rurală Moldova Nouă, patru la Secţia 8 Poliţie Rurală Oraviţa, trei la Secţia 9 Poliţie Rurală Răcăşdia şi cinci la Secţia 10 Poliţie Rurală Oţelu Roşu.

Dintre aceştia, opt sunt femei, iar 18 bărbaţi, toţi tineri şi dornici să le vină în ajutor colegilor care sunt de ani de zile în slujba cetăţenilor, a căror experienţă va completa cunoştinţele teoretice acumulate de noii veniţi în Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Timp de 6 luni, tinerii pasionaţi de munca de poliţie, şi care şi-au ales rolul de a respecta legea, vor fi în tutelă, urmând ca după această perioadă să susţină un examen. În această perioadă, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin alţi 19 elevi din şcolile de agenţi de poliţie îşi desfăşoară modulul IV de practică. (T. Mesner)