Începând cu data de 23 iunie a.c., cetăţenii români cu domiciliul în România pot opta pentru a primi paşapoartele la domiciliu sau reşedinţă. Prin introducerea acestui serviciu, se doreşte eliminarea necesităţii persoanelor de a se prezenta din nou la ghişeu pentru a ridica documentul de călătorie.
Livrarea pasaportului prin serviciul de curierat rapid la adresa de domiciliu sau reşedinţă este o opţiune ce poate fi aleasă în momentul depunerii cererii de eliberare a paşaportului.
Curierul va livra paşaportul sub semnătură de primire doar titularului, unuia dintre părinţi – în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani –, sau unei persoane împuternicite prin procură specială autentificată.
În ziua în care curierul va prelua paşaportul emis de Direcţia Generală de Paşapoarte – se arată într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului, judeţul Caraş-Severin –, destinatarul va primi automat un sms în care este informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul şi numărul de document de transport (AWB) ce va însoţi plicul cu documentul. Cu ajutorul numărului AWB, destinatarul poate verifica stadiul livrării la adresa de internet www.sameday.ro, secţiunea Urmărire AWB.
În cazul în care, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea prin sms a notificării de livrare, destinatarul nu este găsit la adresă şi nu a putut fi contactat de curier, plicul cu paşaportul va fi returnat la sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Caraş-Severin, de unde destinatarul îl va putea ridica personal, se mai arată în respectivul comunicat.
Mădălina DOMAN