Maia Morgenstern, la Caransebeş


O dorinţă mai veche a cărăşenilor e pe cale să se împlinească. Mai exact, cei pentru care vizionarea unei piese de teatru a cărei protagoniste să fie una dintre cele mai cunoscute actriţe din România, va deveni realitate. Maia Morgernstern va prezenta la Caransebeş piesa „O femeie singură” de Franca Rame & Dario Fo. Spectacolul va avea loc în data de 24 iunie, începând de la ora 20.30, în curtea interioară a Muzeului.

Născută la Bucureşti, la data de 1 mai 1962, Maia Morgenstern este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din oraşul natal. Membră UNITER şi UCIN, membră în juriul pentru acordarea Premiului Naţional de Excelenţă în Cultură Română, dar şi în juriile Festivalurilor de la Geneva (1995), Salonic (1996), Anvers (1998), Monte Carlo (2000), Maia Morgenstern este totodată, din 2004, societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti. A interpretat numeroase roluri principale in piese de Shakespeare, Cehov, Strinberg, Claudel-Honegger, Wilde, Ibsen, Kreisler, Lorca, B. Johnson, Wasserman, Dumas, Wesker, Horovitz, H. Mann, Gozzi, Gogol, Alecsandri, Blaga, Vişniec, Camil Petrescu, J. L. Vicard, Olimpia Arghir, Mihai Manolescu, Nae Caranfil, Ion Lucian, Cătălina Buzoianu, Andreea Vulpe, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Victor Ion Frunză, Răzvan Mazilu, Grigore Gonta, Horea Popescu, Serghei Cercaski ş.a. A colaborat la „Teatrul TV” şi „Teatrul radiofonic”, a efectuat turnee în Elveţia, Olanda, Germania, Grecia, Austria, Rusia, Franţa, Anglia, Islanda, Portugalia, Belgia, realizând totodată roluri importante în peste 20 de filme artistice româneşti, dar şi străine, ultima sa peliculă, „Patimile lui Iisus”, în regia lui Mel Gibson (2002), aducându-i un Premiu EMA 2003. Activitatea sa a fost răsplătită cu o sumedenie de premii naţionale şi internaţionale. Numele său, Morgenstern, înseamnă, în traducere, „Steaua Dimineţii”, aşa cum mai este numită Fecioara Maria.

Biletele pentru spectacolul de la Caransebeş au fost puse în vânzare la Casa de Cultură şi la Muzeul din Caransebeş, precum şi la Teatrul de Vest din Reşiţa, la preţuri cuprinse între 20 şi 40 de lei.

Tiana MESNER