„Un elogiu, un omagiu, o vie amintire, un gest de respect și recunoștință față de părinții mei, față de familia mea, față de prietenii mei, față de profesorii mei, un omagiu față de mediul în care am crescut, țara în care am crescut, locul în care am crescut, conflicte și evenimente fericite care m-au format, m-au șlefuit, m-au făcut să devin ceea ce sunt”, își descrie îndrăgita actriță Maia Morgenstern cele două cărți, „Nu sunt eu” și „Eu sunt Maia”, prezentate duminică, 24 martie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeș.
După prezentarea cărților, Maia Morgenstern a provocat auditoriul la dialog, răspunzând întrebărilor adresate, despre carte și teatru, despre viață și despre ceea ce dă sens vieții, despre importanța educației și despre cât de important este să continuăm să învățăm, să rămânem conectați la cultură.
La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, printre aceştia numărându-se primarul Felix Borcean şi administratorul public Florin Bogdea, oameni de cultură și elevi din cadrul Colegiului Național „Traian Doda”, coordonați de prof. Ana Borcean, care au oferit un moment artistic muzical în debutul manifestării. Printre aceștia, s-au numărat și elevi aflați la început de drum în cariera actoricească, care și-au căutat răspunsuri în vasta experiență a Maiei Morgenstern, solicitând sfaturi pentru cariera lor. Răspunsul Maiei Morgenstern? „Respectul de sine și cultură generală cu polonicul”. În finalul manifestării, îndrăgita actriţă a oferit autografe tuturor celor care au dorit să ducă acasă gândurile ei adunate între coperţile cărţilor pe care le-a scris.
Pe lângă cele două caracteristici, Maia Morgenstern este un om modest, cu o bucurie deosebită de a fi în mijlocul oamenilor, de a-și pune talentul în slujba lor, dar și de a-și ajuta aproapele, așa cum a subliniat Ery Pervulescu, făcând referire la faptul că actrița deține un apartament în Capitală, pe care l-a pus la dispoziția unei familii refugiate din Ucraina. Despre modestia ei a vorbit și edilul municipiului, care a povestit faptul că actrița a acceptat imediat invitația, evenimentul materializându-se într-un timp foarte scurt.
Seara, în spectacolul „Nu sunt eu”, adus pe scena Casei de Cultură „George Suru” a municipiului de pe Timiș și Sebeș la invitația primarlui Felix Borcean, prin Ery Pervulescu, director de programe culturale evreiești la nivel național, caransebeșenii iubitori de cultură, care au umplut sala, au avut ocazia să se convingă, pe viu, de dimensiunile talentului cu care a fost înzestrată Maia Morgenstern
Într-o zi de sărbătoare, atât pentru creștini, cât și pentru evrei, Caransebeșul a primit, prin prezența Maiei Morgenstern, o adiere de cultură, o rază din primăvara culturală după care societatea în care trăim tânjește. Asta chiar dacă, într-o frază din cartea „Nu sunt eu”, omul Maia Morgenstern spune că „în ziua în care am îmbătrânit, am plâns”. Un lucru este cert: artistul Maia Morgenstern nu îmbătrânește, păstrându-și lumina în privire, vivacitatea, bucuria de a fi în fața celor care o iubesc. Maia Morgenstern s-a înveșnicit. Și la Caransebeș.
(Foto: R. Novacovici, M. Oancea)
Roxana NOVACOVICI