Majorat sărbătorit la Primărie


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit, recent, festivitatea de înmânare a Diplomelor de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” celor 71 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul trimestrului al doilea al acestui an. La ceremonie au participat o mare parte a celor care, de acum, au devenit cetăţeni cu drepturi depline, dar şi cu obligaţii, ai oraşului de pe malurile Timişului şi Sebeşului, precum şi viceprimarul Filip Strejariu, city-managerul Nicolae Borcean, secretarul Primăriei, Ana Bratu, şefa de cabinet a primarului, Diana Ţârdea, şi col. (r) Marius Frăţilă, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Caransebeş.

Viceprimarul Filip Strejariu le-a făcut tinerilor o scurtă prezentare a sălii care a găzduit evenimentul, o încăpere cu o încărcătură istorică deosebită, locul din care a plecat delegaţia caransebeşenilor la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, avându-l în frunte pe Episcopul Miron Cristea, cel care avea să devină, peste doar câţiva ani, primul Patriarh al României. „Pentru dv., astăzi este o zi foarte importantă, pentru că aţi depăşit perioada copilăriei, de acum sunteţi adolescenţi şi aveţi alte vise, alte gânduri şi alte preocupări în viaţă. Sigur că fiecare etapă a vieţii are frumuseţile şi necazurile ei, dar vă asigur – eu, care am ajuns deja la vârsta a treia – că perioada cea mai frumoasă este cea pe care urmează să o trăiţi de acum înainte, în următorii 20-30 de ani. Pentru tot ceea ce aţi încercat să faceţi până acum şi nu v-a ieşit, pentru tot ce aţi construit uneori şi, întâmplător, s-a şi ruinat, pentru tot ce aţi căutat şi nu aţi găsit, acum, la împlinirea vârstei de 18 ani, aveţi dreptul să credeţi într-o minune. Este ziua voastră şi numai a voastră. De azi, trebuie să credeţi în visele voastre”, le-a spus Filip Strejariu tinerilor prezenţi la ceremonie.

Este acesta un moment sublim, care marchează momentul maturităţii depline. Prin maturizare înţelegem înţelepciune, care nu trebuie confundată cu inteligenţa. Inteligenţa este zestrea nativă pe care o avem fiecare, de la naştere. Înţelepciunea, în schimb, este empirică, o acumulezi cu scurgerea timpului, iar asta înseamnă arta de a-ţi folosi inteligenţa, o artă a discernământului, o artă a cumpătării. În viaţă vă veţi izbi de atâtea necazuri, dar le puteţi învinge, cu fruntea sus. Veţi putea reuşi în viaţă, în orice vă propuneţi. Dacă energia din interiorul vostru irumpe cu atâta putere încât să întâlnească acea energie cosmică, acea energie care a creat lumea şi căreia hai să-i spunem energie divină. Veţi reuşi în viaţă dacă voința voastră este acerbă, fermă. Şi să nu uitaţi că, de-acum încolo, aveţi nişte obligaţii extraordinare. Sunteţi cei care, ajunşi la vârsta maturităţii, şi cu discernământul pe care îl veţi dobândi, va trebui să aveţi acea competitivitate să fiţi întotdeauna nişte apărători ai regulilor şi ai legilor, pentru că democraţia asta înseamnă, nu libertinism, ci libertate de exprimare. Cei care cred că democraţia este a-ţi face de cap greşesc flagrant. Democraţia este a acelora care ştiu să-şi respecte semenii şi regulile de convieţuire socială. Şi vreau încă ceva să vă mai spun, cuvintele înţeleptului Solomon, din Ecleziast: «Bucură-te, tinere, de tinereţea ta, fii cu inima veselă, umblă pe căile plăcute inimii tale şi ochilor tăi, dar nu uita că pentru toate, cândva, vei da socoteală. Elimină răul din corpul tău şi necazul din comportamentul tău, căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare”, a adăugat şi Nicolae Borcean.

După ce toţi cei prezenţi au ciocnit o cupă cu şampanie, tinerii le-au pus celor doi reprezentanţi ai administraţiei locale întrebări referitoare la situația municipiului, Filip Strejariu şi Nicolae Borcean oferind răspunsuri şi prezentându-le proiectele de viitor ale municipalităţii.

În încheiere, tinerii au făcut o fotografie de grup şi au vizitat biroul primarului, din motive obiective, Marcel Vela neputând să participe la acest eveniment.

Bianca METEŞ