Mănăstirea Piatra Scrisă şi-a sărbătorit hramul



De peste 230 de ani prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă cea mai importantă zi pentru Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin. S-a creat o frumoasă tradiție ca mulțime de credincioși să vină în această zi la așezământul monahal de pe Valea Timișului pentru a se ruga mai ales la icoana Sfintei Treimi descoperită pe stâncă.
Și anul acesta, duminică, 14 iunie, a fost organizat hramul mănăstirii, iar la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară de către PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de soborul de preoți și diaconi, au venit pelerini din întreg Banatul, dar și din Oltenia.
„Suntem în duminica Tuturor Sfinților știuți și neștiuți, trecuți în calendarul Bisericii noastre sau încă necanonizați, și am avut aici o slujbă bogată, înălțătoare. Credem că și astăzi Dumnezeu ne-a ocrotit, pentru că am avut un timp favorabil, am putut sluji în curtea mănăstirii, în aer liber, și credincioșii au fost foarte atenți la Sfânta Liturghie, păstrând și distanța fizică. Cu toții astăzi l-am serbat pe Sfântul ocrotitor, deoarece fiecare creștin dreptmăritor este ocrotit de un sfânt. Așadar, toată suflarea creștinească s-a bucurat pentru că toți sfinții s-au rugat pentru noi înaintea Tronului Preasfintei Treimi”, a spus PS Lucian la finalul Sfintei Liturghii, se arată pe site-ul Episcopiei Caransebeşului.
Prima mențiune documentară, sigura despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă.
Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian la hramul așezământului mănăstiresc. (Foto: Episcopia Caransebeşului)
Ştefan ISAC