Mănăstirea ortodoxă din Teiuş se află în partea sudică a zonei cu acelaşi nume, după calea ferată, la circa 10 minute de mers pe jos de la Crucea Verde, într-un loc ferit, într-o oază de linişte, nu departe de freamătul oraşului. Aici se găseşte un adevărat complex monahal în stil brâncovenesc, a cărui construcţie a început în luna august a anului 1999, sub episcopul dr. Laurenţiu Streza. După sfinţirea locului, lucrările s-au derulat continuu, construindu-se, pe rând, o capelă improvizată din tablă, în care se ţineau slujbele, corpul de chilii, iar din anul 2000 a început construirea altarului de vară cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, cu forma bine inspirată a unei mari cruci. În anul 2001, locul capelei improvizate a fost luat de o frumoasă biserică din lemn, construită în stil maramureşean, cu hramul „Sfântul şi Marele Mucenic Mina”. Biserica principală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost terminată şi sfinţită de episcopii dr. Laurenţiu Streza şi Vasile Vadick al Karlovitzului.
Credincioşii obişnuiesc sa vină aici în pelerinaj din toate colţurile ţării, atraşi poate şi de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Eleusa (Miluitoarea) cu Pruncul. Icoana a fost donată în anul 2006 de familia Boşcaiu, stabilită acum în Statele Unite ale Americii. Înainte de a părăsi ţara, familia Boşcaiu a adus la mănăstire icoana pe care se afla inscripţionat anul 1767. Stareţul mănăstirii consideră că pictura sfântă e mult mai veche, deoarece culoarea folosită la scrierea anului diferă mult de cea folosită de iconograf la realizarea ei. Părintele Justinian Tibil crede, de asemenea, că provine de la Muntele Athos, pe filiera sârbească, iar datarea de la 1767 reprezintă anul în care ea a fost adusă pe meleagurile noastre. Icoana a fost descoperită cu zeci de ani în urmă, zidită în podul unei case de pe strada Traian Doda din oraş, şi a rămas ascunsă până în 2004, când a fost donată mănăstirii.
Fondurile din care s-a realizat acest complex monahal au ca izvor bunăvoinţa credincioşilor, care au adus un real sprijin prin importante donaţii. În continuare, lucrările progresează cu scopul realizării altor chilii, a unui muzeu şi a unei biblioteci mănăstireşti.
Drumul de acces la mănăstire a fost asfaltat în anul 2005, sub administraţia primarului Marcel Vela, edil caransebeşean cu o afinitate religioasă demonstrată în multiple rânduri, iar drept urmare mănăstirea reprezintă nu doar un îndrăgit loc de reculegere sufletească, ci şi un bun punct terminus pentru orăşeanul plecat la o sănătoasă plimbare în aer liber, pe jos sau cu bicicleta.
René DEMETER
