Marcel Vela este Secretarul Senatului


În urma alegerii, miercuri, 21 decembrie 2016, a Biroului Permanent al Senatului României, Marcel Vela, care a obţinut 130 de voturi „pentru”, niciunul contra şi nicio abţinere, va face parte din această structură şi va îndeplini în următorii 4 ani funcţia de Secretar al acestei Camere parlamentare, luând locul unui alt cărăşean, Ion-Simion Purec, care a ocupat acest post în perioada 2012-2016

Fostul primar al municipiului Caransebeş va face, de asemenea, parte din Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, precum şi din Comisia românilor de pretutindeni. Ca priorități în legislatura 2016-2020, Marcel Vela va avea descentralizarea administrației publice și susținerea regiunilor de dezvoltare, ceea ce va duce la investiții și creștere economică, dar și corectarea unor legi aflate în vigoare.

De asemenea, deputații Ion Mocioalcă și Valeria Schelean-Şomfelean au fost aleși în Comisia de validare a mandatelor din Camera Deputaților. (S. Berger)