Marcel Vela, pentru Olguţa Vasilescu: Se deschide un Punct de lucru al Casei de Pensii la Caransebeş?


Povestea deschiderii unui Punct de lucru al Casei Judeţene de Pensii la Caransebeş este veche, ea a început încă în noiembrie 2015, însă până acum, în ciuda promisiunilor, nu s-a mişcat un deget în acest sens. Atunci, ca urmare a faptului că Punctul de lucru Caransebeş, care funcţiona vizavi de Episcopie, s-a închis în anul 2013, reprezentanţii instituţiei cărăşene au purtat o serie de discuții cu cei ai Casei Naţionale de Pensii. În urma unei analize, s-a constatat că un asemenea Punct nu poate fi deschis cu program de permanenţă, întrucât volumul de activitate pentru cei care şi-au desfăşurat activitatea acolo anterior nu se justifica şi nu se acoperea norma de lucru de opt ore. În plus, sistemul de lucru computerizat utilizat de Casa de Pensii presupune racordarea şi plata unui abonament lunar în valoare de 800 de euro pentru fiecare Punct de lucru, iar volumul de muncă nu justifica această cheltuială. Având însă în vedere nevoile cetățenilor, precum şi distanţele mari între unele localităţi şi reşedinţa de judeţ, s-a căzut de acord ca, la Caransebeş, un asemenea Punct de lucru să funcţioneze, totuşi, două zile pe săptămână.

Cum însă de atunci nu s-a mai întâmplat absolut nimic şi ţinând cont de semnalele venite din partea pensionarilor nemulțumiți, senatorul Marcel Vela a adresat recent o interpelare ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. În plus, parlamentarul cărăşean i-a transmis acesteia că Primăria Caransebeș este dispusă să pună la dispoziție un spațiu în acest sens.

Doamnă ministru, în mandatul de primar al Caransebeșului am încercat deschiderea unui Punct de lucru al Casei Naționale de Pensii în municipiul Caransebeș, de care pensionarii din zonă au mare nevoie, pentru a evita drumurile lungi și costisitoare la Reșița. Ne-am oferit disponibilitatea și ajutorul cu spațiu în cadrul Primăriei, dar demersurile nu s-au bucurat de același interes din partea Casei Naționale de Pensii sau din cea a Ministerului Muncii. Primesc în continuare plângeri din partea pensionarilor din zona Caransebeș pe care-i reprezint acum în Parlament, iar unii dintre ei vor să intre în greva foamei și să protesteze în acest mod în fața Primăriei. Vă asigur că Primăria Caransebeș, pe care am slujit-o atâția ani, este în continuare interesată de acest proiect și va face tot posibilul să vină în întâmpinarea nevoilor pensionarilor din municipiu și împrejurimi. Este nevoie însă de aceeași disponibilitate și din partea ministerului pe care-l conduceți, prin angajații Casei de Pensii, cei care au putere de decizie în acest caz. Ca atare, vă rog să-mi răspundeți la următoarea întrebare: Când se poate deschide un Punct de lucru în Caransebeș, și nu mă refer la unul provizoriu și cu program redus, ci un oficiu permanent, care să fie la dispoziția cetățenilor cu program normal de lucru, mai ales că în zona Caransebeș și în estul județului Caraș-Severin locuiesc peste 50 la sută din cetățenii care au nevoie de acest oficiu. Având în vedere faptul că Primăria Caransebeș pune la dispoziție spațiul necesar și anticipând răspunsul Dv. legat de lipsa personalului și a structurii necesare pentru acest nou oficiu, vă rog să precizați ce altă soluție imediată aveți în vedere pentru rezolvarea acestei situații care se poate solda cu greva foamei și alte forme de protest”, a spus Vela în interpelarea adresată ministrului Lia Olguța Vasilescu.

Marcel Vela a discutat şi cu Robert Stănescu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, care a promis că va găsi o soluție juridică pentru a rezolva cât mai rapid problema, cu atât mai mult cu cât și primarul Felix Borcean s-a arătat deschis pentru a le oferi un spațiu adecvat.

Sonia BERGER