Marcel Vela se întâlneşte cu oamenii de afaceri


În această săptămână, senatorul Marcel Vela, preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin, are întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţ, pentru a analiza impactul măsurilor anti-liberale propuse în noul program de guvernare al PSD.

Marţi, 10 iulie, au avut loc dezbateri cu investitori locali şi lideri ai organizaţiilor PNL din municipiul Reşiţa şi oraşele Bocşa, Oraviţa şi Moldova Nouă. De asemenea, miercuri a fost organizată o masă rotundă în staţiunea Băile Herculane, iar vineri şi sâmbătă se vor desfăşura întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Caransebeş, Oţelu Roşu şi Anina, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al PNL Caraş-Severin.

Sunt analizate consecinţele negative generate de salariul minim crescut artificial la 2.000 de lei, a taxei suplimentare pe energie şi comunicaţii, a interdicţiei de a înfiinţa firme, a impozitului pe cifra de afaceri a societăţilor comerciale, a desfiinţării Pilonului 2 de pensii, sau a impunerii unui impozit pe venitul global al persoanelor fizice.

PNL, ca susţinător al clasei de mijloc şi partizan al iniţiativei private, va acţiona prin toate pârghiile constituţionale şi legale, pe care le are ca partid de Opoziţie, pentru a împiedica punerea în aplicare a acestor măsuri socialiste, cu efect negativ pentru economia României, se mai arată în comunicat. (B. Naum)