Marcel Vela: „Transmitem tuturor jurnaliștilor respectul nostru însoțit de toată aprecierea pentru munca lor”



Cu ocazia sărbătoririi, astăzi, a Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, senatorul Marcel Vela a dorit să-şi exprime respectul pentru reprezentanţii acestei bresle, considerată de mulţi ca fiind a patra putere în stat. Redăm în continuare mesajul postat de preşedintele PNL Caraş-Severin pe pagina sa de socializare.
„ONU a declarat ziua de 3 Mai, Ziua Mondială a Libertății Presei, pentru a aduce în atenția publică importanța și necesitatea respectării libertății de exprimare, conform articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu acest prilej, transmitem tuturor jurnaliștilor respectul nostru însoțit de toată aprecierea pentru munca lor, în apărarea principiilor democratice.
Nu-i putem uita pe cei care au plătit cu viața în diversele locuri fierbinți ale planetei. Prin sacrificiul lor, presa a dovedit că este mai mult decât a patra putere în societate.
Dragi prieteni din presa locală, națională, internațională, respectând conceptul lui Voltaire: «Nu sunt de acord cu părerile tale, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a le spune», aveți în mine și colegii mei un partener și un camarad în slujirea democrației!
La mulți ani, de Ziua Mondială a Libertății Presei!”.
Senator – Ion Marcel Vela
Președinte PNL Caraș-Severin