Primarul municipiului Caransebeș, Marcel Vela, a fost ales miercuri, 9 septembrie, de Biroul Politic al vechiului PNL, în funcția de vicepreședinte regional pe zona Banat, având rolul de a gestiona relația dintre filiale și centru, dar și de a se preocupa de bunul mers al fuziunii cu PDL.
Cei opt vicepreședinți aleși miercuri pentru fiecare zonă de dezvoltare trebuie să urmărească respectarea strictă a deciziilor Consiliului Național de la Pitești, aceste hotărâri nefiind facultative. În zona Banat, Marcel Vela se va implica și în organizarea și pregătirea anului electoral 2016, urmând să coordoneze cele patru filiale din vestul ţării: Caraş-Severin, Timiş, Arad și Hunedoara.
„Este o nominalizare care mă onorează, dar în același timp mă și obligă, mai ales că urmează un an electoral agitat. Nu este niciun premiu, niciun galon sau vreo mare autoritate care să lezeze orgoliul vreunui alt lider liberal din alte județe. Este pur și simplu muncă, muncă și iar muncă pentru un nou restart politic. Lumea vrea o altfel de politică în România și cred că, în primul rând în Banat, organizându-ne impecabil, putem reuși împreună să avem o altă șansă de dezvoltare regională”, a declarat Marcel Vela. (S. Berger)