Ca să ajungem să vorbim despre prietena şi colega noastră de breaslă, aş începe cu o amintire din anul 1961, pe când eram elev la Caransebeş. Atunci am vizionat un spectacol prezentat la Casa de Cultură de către Ansamblul Nevăzătorilor din Bucureşti, ai cărui membri m-au impresionat atât prin calitatea cântecelor prezentate, cât şi prin ţinuta lor, care nu se deosebea aproape cu nimic de a noastră, a spectatorilor, nelăsând să li se vadă prin nimic handicapul. Plecând la Arad, la Şcoala Tehnică, îmi aduc aminte că în Parcul pensionarilor de pe lângă Palatul Culturii din Arad se organizau concursuri de şah, unde de fiecare dată câştigător era un domn care provenea din rândul nevăzătorilor. Şcoala specială a nevăzătorilor din Arad era „abonată” la trofee şi premii în cadrul concursurilor organizate în raionul Arad. În anul 1973, compozitorul George Grigoriu a scris una din cele mai inspirate compoziţii româneşti, „Eternitate”, cu care practic s-a lansat în muzica uşoară tot un nevăzător, George Nicolescu, unul dintre cei mai apreciaţi solişti printre reprezentanţii tinerei generaţii de atunci şi de care ne aducem cu toţii aminte până în ziua de azi. George era cu patru ani mai mare decât colega noastră, despre care vom vorbi în rubrica de faţă.

Marcela Iuga Preda s-a născut în data de 4 octombrie 1954, în Poiana Mare, judeţul Dolj. Soarta a fost vitregă cu ea, deoarece, ca şi George Nicolescu, s-a născut nevăzătoare. Cu toate acestea, Dumnezeu a dărui-o cu talentul de a cânta. A cântat din copilărie, în perioada şcolii activând pe scenă în cadrul Casei pionierilor de la acea vreme. A participat de mai multe ori la Festivalul „Cântarea României”, unde a obţinut mai multe premii întâi. În perioada Liceului sanitar, pe care l-a urmat la Arad, a studiat la Şcoala Populară de Artă, Secţia canto, clasa profesoarei Mărioara Miclea. A debutat pe o scenă mare, adevărată, în 13 octombrie 1974, la Alba lulia, cu ocazia Zilei Pompierului. A participat la mai multe festivaluri, unde a obţinut premii importante. Din păcate, fiind nevăzătoare, s-a lovit uneori de prejudecăţi, atât în perioada comunistă, cât şi după aceea. Dacă i s-ar fi acordat sprijin din partea Radioteleviziunii Române şi a specialiştilor din folclor, aşa cum, într-o oarecare măsură, i s-a dat lui George, sprijin de care au beneficiat marii interpreţi ai muzicii populare, Marcela ar fi putut uşor să devină una din urmaşele Mariei Tănase, deoarece a interpretat cântece populare din toate zonele ţării. Cu toate acestea, abia în 1998, după ce s-a recăsătorit la Reşiţa, şi cu sprijinul unor persoane deosebite (Dorina Şovre din Caransebeş, Adrian Drăgan de la Buziaş şi Dumitru Buzoianu, realizator de emisiuni folclorice la TVR Cluj), precum şi al unor muzicanţi de excepţie, printre care merită amintiţi prof. lancu Laurenţiu şi Sandu Florică, ea a reuşit să se afirme, atât cât a fost posibil, în lumea folclorului, cu imprimări şi filmări.

Întorcându-ne puţin în timp, să spunem că în 1996, deşi vârsta nu-i permitea să mai participe la asemenea manifestări, a fost totuşi admisă la Festivalul „Luţă Ioviţă” care a avut loc la Caransebeş, unde a obţinut o menţiune, în condiţiile în care s-a întrecut cu alţi peste 40 de participanţi, iar Simion Ţeicu, redactor la Radio Reşiţa, a afirmat pe post că a fost preferata publicului. Preşedinte al juriului a fost atunci Florentina Satmari, realizatoare de emisiuni folclorice. În 1998 a imprimat, la Studioul „Personal – Saly Bran”, preluări în special din cântecele Nicoletei Voica, cu acordul acesteia. Abia în 2001 a imprimat la Studioul „Otilia” din Caransebeş, manager – Titi Alexin, primul CD, „Cânt şi eu, lumea mi-i dragă”, cu melodii proprii din Banat. În 2003, la acelaşi studio din Caransebeş a imprimat alt CD, cu melodii din Ardeal, CD la care, în afară de cei mai sus menţionaţi, a contribuit cu texte şi Alin Bagiu, realizator de emisiuni folclorice la Terra Sat Reşiţa. Aceste două CD-uri au fost realizate cu mari eforturi, fără pretenţii financiare din partea celor ce au sprijinit aceste imprimări.

În 2005, datorită posturilor de radio Timişoara şi Reşiţa, a devenit suficient de cunoscută pentru a îndrăzni să solicităm Consiliului Judeţean Caraş-Severin o sponsorizare pentru un al treilea CD, intitulat „Cânt cu drag din toată ţara”, în care sunt incluse melodii din toate zonele României şi în care se regăsesc şi preluări de la o serie de interpreţi care nu mai sunt printre noi. Consiliul Judeţean a mai acordat o sponsorizare în 2007, pentru un CD care să conţină pricesne şi colinde, pe care intenţiona să-l imprime în colaborare cu profesor doctor în muzicologie Dumitru Jompan. Din păcate, din cauza unor probleme grave de sănătate ale interpretei, imprimarea nu a mai fost posibilă.

Marcela a avut apariţii televizate la mai multe posturi: Favorit TV, Etno TV, Hora TV. În 2009, în cadrul unei manifestări dedicate interpretului Achim Nica, a primit din partea lui Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Diploma de merit pentru activitatea desfăşurată în promovarea folclorului. Datorită crizei economice care deja începuse să-şi facă simţită prezenţa, din acel moment activitatea ei a stagnat. Dacă ar fi mai trăit, în 2014 ar fi împlinit 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de activitate muzicală…

Marcela Iuga Preda nu a făcut din cântec o sursă de venituri, ea afirmând de mai multe ori în emisiuni şi spectacole că pentru ea cântecul compunea lumea ochilor, dorinţa de a cânta nefiind altceva decât alinare sufletească, şi nu o formă indispensabilă de trai. De fiecare dată când a apărut un CD al prietenei Marcela, familia Preda, oameni cu suflet, a organizat lansarea festivă a acestora, la evenimente participând solişti de seamă ai folclorului nostru, printre care amintim pe Mariana Deac, Ramona Viţa, Maria Tudor, Monica Ştiopoane, Camelia Bojin Ciocu, Dorina Cerneanţu, Mirela Pistrilă Bugăria, Petrică Miulescu Irimică, Adrian Stanca, Nicu Novac şi subsemnatul, toate fiind foarte reuşite.

Retrăiesc prima întâlnire cu familia Preda, dar şi cu un alt prieten, tot nevăzător, Imy, şi pot să spun că am rămas impresionat de modul de comunicare dintre noi, precum şi de faptul că aceste persoane nevăzătoare se orientează foarte bine, atât pe stradă, cât şi la locul de muncă. Şi, tot după ce i-am cunoscut pe ei, am ajuns să cred ceea ce se spune despre ei, şi anume că nevăzătorii au cel de-al şaselea simţ. Am rămas apropiat de aceste două familii, considerându-i prieteni apropiaţi, deşi ne întâlnim mai rar.

Când scriu aceste rânduri, mă gândesc la Marcela, care pentru mine este vie, prin cântecele pe care ni le-a lăsat, şi o plasez printre soliştii de mare succes. Dumnezeu să o odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară!

Ştefan ISAC