Evenimentele culturale destinate promovării literaturii româneşti de calitate au continuat în capitala Ţării Gugulanilor. Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a organizat vineri, 20 ianuarie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin și al Colegiului Național „Traian Doda”, o manifestare literară menită să marcheze Ziua Naţională a Culturii Române. Evenimentul, ajuns anul acesta la cea de a VI-a ediţie, s-a derulat în Aula Musei Caransebesiensis.
„Manifestarea de astăzi a devenit una tradiţională pentru Muzeul din Caransbeş şi a fost organizată cu sprijinul colaboratorilor pentru promovarea culturii şi literaturii în rândul elevilor, în ideea evidenţierii valorilor culturale româneşti şi apropierii faţă de acestea”, a spus managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Adrian Ardeţ.
Acţiunea a debutat cu o expunere efectuată de cadrul didactic Carmen Ardeţ, privitoare la istoria secolului al XIX-lea şi importanţa acestuia în ceea ce priveşte dezvoltarea culturii române.
În continuare, s-a trecut la prezentarea volumului intitulat „Trezește-te, Maria!”, avându-l ca autor pe Gheorghe Secheşan, făcută de prof. Maria Frenţiu.
Personajul central al romanului biografic este sora autorului, fiica unui important activist de partid din perioada comunistă. Aceasta descoperă, prin ochii sensibili de copil, viaţa rurală dintr-un sat din Munţii Banatului, inclusiv unele fapte din lupta partizanilor împotriva regimului, fapte care aveau să-i marcheze şi să-i schimbe total viaţa.
Ulterior, conf. univ. dr. Gheorghe Secheșan, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara, a susţinut o prelegere, ocazie cu care i-a îndemnat şi încurajat pe tinerii caransebeşeni să se îndrepte spre domeniul literaturii şi chiar să se apuce de scris. De asemenea, acesta le-a prezentat elevilor o parte dintre volumele publicate de el, oferindu-le participanţilor drept cadou.
„Romanul în cauză îmi este foarte drag şi l-am scris pentru că nedreptăţile din perioada comunistă m-au marcat negativ şi au marcat întreaga societate românească. Prin urmare, până nu se vor rezolva toate problemele legate de vinovăţia şi nevinovăţia elementelor implicate în conflictele acelei perioade, societatea noastră nu va fi una sănătoasă, ci una acuzată de păcat originar, la fel ca omul”, a spus Gheorghe Secheşan, privitor la mesajul transmis de cartea sa.
Gheorghe Secheşan este prozator, istoric şi critic literar, fiind născut la data de 24 iulie 1956. A publicat peste 30 de volume, între care se remarcă „Casca de oţel” (1995), „Darul de Crăciun” (1995), „Minunatele aventuri ale vajnicului brigadier Marinică” (2000), „Limbaje literare” (2001, 2005), sau „Proza lui Mircea Eliade…” (2001).
Totodată, este autor de antologii, referinţe critice şi alte studii de specialitate.
Vasi POPESCU