Pentru ca sănătatea dv. să se menţină la parametrii optimi, în caz de caniculă trebuie să:
– încetaţi orice fel de activitate fizică îndelungată şi odihniţi-vă într-un loc răcoros dacă vă resimţiţi în urma expunerii la temperaturi ridicate;
– evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (plimbări, sport, grădinărit etc.) în timpul orelor „calde” ale zilei, în special în intervalul orar 12-16;
– practicaţi activităţile sportive dimineaţa sau seara, astfel veţi creşte rezistenţa organismului la canicula de peste zi;
– evitaţi efectuarea unor eforturi fizice susţinute în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime; activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale, în care nu există posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzătoare, se va desfăşura dimineaţa şi seara, iar în această perioadă se recomandă consumul unor cantităţi suficiente de lichide;
– evitaţi expunerile la soare şi folosiţi mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale, în culori deschise); este foarte important ca în deplasări să aveţi la îndemână lichide (apă, sucuri);
– beţi multă apă sau sucuri de fructe (2-4 litri pe zi), pentru a va rehidrata organismul;
– consumaţi alimente cu conţinut redus de grăsimi, în special de origine animală;
– evitaţi consumul de alcool şi cafea;
– în încăperi: protejaţi ferestrele cu draperii în zonele expuse la soare, păstraţi ferestrele închise în timpul zilei, apelaţi la sisteme de ventilaţie sau aer condiţionat;
– duşurile frecvente cu apă la temperatură moderată ajută organismul să facă faţă în perioadele cu caniculă.
Pentru evitarea neplăcerilor cauzate de caniculă se impun măsuri de înlocuire a pierderilor organismului prin transpiraţie (a pierderilor de apă, săruri minerale şi vitamine), pentru refacerea condiţiilor normale de funcţionare a acestuia. Acest lucru poate fi realizat prin consumarea zilnică, în perioada cu temperaturi extreme, a cel puţin doi litri de lichide, care nu vor fi băute prea reci, pentru că acestea se elimină înainte de a hidrata organismul. De asemenea, se recomandă consumul unei cantităţi crescute de fructe şi legume, care, datorită rezervelor de apă, săruri minerale şi vitamine pe care le conţin şi datorită faptului că, în organism, ele cedează apa sub forma de efect retard, asigură în mod constant şi pe termen lung necesarul de lichid al organismului. Consumând cât mai multe fructe şi legume crude, dispare senzaţia de sete datorită efectului retard, de eliberare a apei din ţesuturile vegetale. În plus, fructele şi legumele eliberează prin consum un număr mic de calorii.
Se mai recomandă consumul de ceaiuri călduţe, uşor îndulcite: de soc, de muşeţel, de sunătoare şi mai ales de urzici (inhibă senzaţia de sete), la temperatura camerei. Alegerea acestor ceaiuri se poate face şi în funcţie de necesităţile terapeutice. Alimentaţia trebuie să fie variată şi judicios întocmită, în ideea de a se consuma numai acele produse cu valoare calorică mică.
Alte sfaturi de care e bine să țineți cont pe timp de caniculă:
– evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11-18;
– dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius;
– dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
– beţi zilnic între 1,5-2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete; în perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;
– evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;
– o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Recomandări colective:
– aveţi grijă de persoanele dependente de dv. (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
– păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Pentru copii şi familiile lor:
– daţi copilului să consume, în mod regulat, lichide proaspete, chiar dacă acesta nu vi le cere, şi ajutaţi-l să le bea;
– nu lăsaţi niciodată copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, în maşini sau în încăperi prost ventilate;
– luaţi cu dv. cantităţi suficiente de apă în cazul unei deplasări cu un autovehicul;
– evitaţi să scoateţi copilul din casă, pe perioada de caniculă, mai ales dacă este bebeluş (0-12 luni);
– în cazul în care ieşiţi cu copilul, îmbrăcaţi-l lejer, chiar dacă are până la 9 luni;
– nu uitaţi să-i protejaţi capul cu o pălărie de soare;
– nu ezitaţi să lăsaţi copilul dezvelit atunci când doarme;
– nu este recomandat scăldatul în apă rece.
Recomandări pentru populaţia cu risc (vârstnici, persoane cu boli cronice, persoane cu dizabilităţi):
– evitaţi, pe cât posibil, să ieşiţi din casă între orele 11-18;
– dacă trebuie să vă deplasaţi în afara locuinţei, este de preferat să o faceţi fie dimineaţa devreme, fie seara; deplasaţi-vă pe la umbră şi evitaţi pe cât posibil expunerea în plin soare;
– este indicată consultarea medicului curant, mai ales dacă ultima consultaţie a avut loc cu câteva luni în urmă;
– nu se introduce niciun medicament nou în schema de tratament, chiar dacă acesta poate fi procurat fără reţetă.
Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:
– închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
– ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
– deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
– stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
– închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.
Expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă o agresiune şi un factor de stres asupra organismului. Dacă acesta nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 de grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea: crampele de căldură, insolaţia, epuizarea, șocul hipertermic.
Epuizarea datorată caniculei apare după câteva zile de caniculă şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţia de slăbiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie.
Măsuri:
– odihnă în locuri răcoroase;
– se recomandă consumarea de sucuri de fructe naturale sau de băuturi energizante, diluate cu apă;
– dacă simptomele durează mai mult de o oră, este necesar consultul medical.
Insolaţia este dată de expunerea directă şi prelungită a capului la soare. Se manifestă prin dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii.
ATENŢIE: riscul de a face insolaţie este mult mai ridicat la copii!
Măsuri:
– evitaţi expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11-18;
– persoana este dusă la umbră şi se efectuează manevre de scădere a temperaturii (i se face cât mai mult ventilaţie, i se udă corpul cu apă şi i se dă să bea lichide).
Şocul hipertermic este o urgenţă medicală. Apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, aceasta crescând repede, ajungând sau depăşind 40 de grade Celsius. Simptome: pielea este foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorientare şi pierderea cunoştinței (leşin), eventual convulsii.
Măsuri:
– se solicită Serviciul de urgenţe medicale (Salvarea);
– în aşteptare, persoana este dusă la umbră şi este udată cu apă rece, asigurându-se o bună ventilaţie; dacă este posibil, persoanei i se face un duş rece.
ATENŢIE: fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, şocul hipertermic poate fi fatal!
Bianca METEŞ