Este pentru a doua oară când îl întâlnesc, dar de fiecare dată altfel. A părăsit România în regimul trecut, stabilindu-se cu familia în Germania. Nu avea pe atunci decât o pregătire medie, dar acum, de câte ori revine pe meleagurile natale, îşi declină diverse titluri, chiar academice, privindu-ne de sus pe cei care l-am cunoscut altădată.

Asemenea indivizi se hrăniseră cândva în România, nu numai cu pâine, ci şi cu carte, o carte care le permisese să se descurce în orice confruntare intelectuală. Credem că e momentul ca aceştia să se elibereze de vechile reflexe.

În viaţă întâlnim de multe ori oameni neînsemnaţi, care nu au destul caracter pentru a sta pe propriile picioare. Aşa cum unii, devenind „cineva”, întâmplător cocoţaţi undeva acolo sus, se simt deodată viguroşi să reprezinte şi ei ceva… Talente neînzestrate.

Aici au fost mediocri, mai ales că-i cunoaştem suficient de bine. Ce înseamnă mediocritatea? După originea latină, mediocris înseamnă lipsa de talent, de merite, înseamnă un individ obişnuit, fără strălucire, fără valoare.

Poate că atunci când îl vedem pe celălalt, fără a-l vedea, adică fără a răspunde prezenţei sale prin prezenţă, încetăm să mai credem că suntem „cineva”.

În „Convorbiri cu Goethe”, scriitorul Eckerman consemna, la 2 mai 1831: „Omul – a spus Goethe – nu recunoaşte şi nu preţuieşte decât ceea ce e, şi e în stare să facă (…), iar pe cel ce-i este superior coborându-l cât se poate mai jos, pentru ca mediocritatea lăudată de el să pară cât mai perfectă…”.

Gândind la ce a spus Goethe, e logic să fie aşa. Cum să fie preţuit un talent adevărat, o valoare? Ar înseamna ca atâtea mediocrităţi să se vadă aşa cum sunt: nişte indivizi goi şi neînsemnaţi.

Da, lăudăm mediocrităţile, pe cei care se cred a fi cineva, ei nefiind de fapt altceva decât „castraţi spiritual”, dar sunt majoritari şi dispreţuiesc valorile adevărate, minţindu-se şi încercând să se convingă că noi suntem nişte „nimeni”, mai ales fiindcă am rămas aici şi că ne iubim ţara de baştină.

Doinel PUIU MĂRGINEANU