Memorialul „Iosif Korka” şi-a desemnat micuţii mari învingători


Stadionul Municipal din Parcul Teiuş din Caransebeş a găzduit sâmbătă, 6 septembrie, ediţia cu numărul XVI a Memorialului „Iosif Korka” la atletism, competiţie la startul căreia s-au aliniat un număr de peste 250 de copii din Caransebeş, Reşiţa, Lugoj şi Timişoara. Atleţii clasaţi în primele trei locuri la fiecare categorie au fost recompensaţi cu diplome şi medalii. Dar iată cum s-au prezentat podiumurile de premiere.

Copii 1 (12-13 ani), 60 metri plat fete:1. Melisa Bolkis (CSS Lugoj), 2. Nadia Borşoş (LPS Timişoara), 3. Andrada Stanciu (CSS Lugoj); 60 mp băieţi: Sebastian Scheuşan (CSS Caransebeş), Sebastian Dumitru (CSS Reşiţa), Claudiu Voicu (CSS Reşiţa); 1000 mp fete: Loredana Cimpoieru (CSS Caransebeş), Nicoleta Cimpoieru (CSS Caransebeş), Cristina Peia (CSS Caransebeş); 1000 mp băieţi: Sebastian Scheuşan (CSS Caransebeş), Iulian Ebetiuc (CSS Caransebeş), Răzvan Bujor (LPS Timişoara). Aruncarea mingii de oină: fete: Denis Iedlicska (CSS Reşiţa), Andrada Stanciu (CSS Lugoj), Larisa Chelu (CSS Caransebeş); Băieţi: Sebastian Scheuşan (CSS Caransebeş), Petru Ignat (CSS Caransebeş), Sebastian Dumitru (CSS Reşiţa).

Copii 2 (9-10 ani), 60 mp fete: Roxana Cârpaci (CSS Caransebeş), Miruna Pricop (CSS Lugoj), Larisa Ferenţ (CSS Reşiţa); 60 mp băieţi: Ciprian Andreş (CSS Reşiţa), Emanuel Pop (CSS Lugoj), Alexandru Viţa (CSS Reşiţa); 600 mp fete: Roxana Cârpaci (CSS Caransebeş), Andreea Hojda (LPS Timişoara), Cornelia Peia (CSS Caransebeş); 600 mp băieţi: Oscar Kiss (LPS Timişoara), Andrei Şendre (LPS Timişoara), Raul Pop (CSS Reşiţa); Aruncarea mingii de oină: fete: Karina Anton (CSS Reşiţa), Alexandra Miu (CSS Reşiţa), Raluca Damian (CSS Reşiţa); băieţi: Rareş Pop (LPS Timişoara), Alexandru Viţa (CSS Reşiţa), Ciprian Andreş (CSS Reşiţa).

Copii 3 (8-9 ani), 50 mp fete: Adina Chirilă (CSS Caransebeş), Ioana Buliga (CSS Caransebeş), Alexia Ţimbotă (LPS Timişoara); 50 mp băieţi: Ionuţ Dragomir (CSS Caransebeş), Alexandru Predonescu (CSS Caransebeş), Cătălin Bumbea (Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa); 500 mp fete: Adina Chirilă (CSS Caransebeş), Ioana Buliga (CSS Caransebeş), Hanni Brecica (CSS Caransebeş); 500 mp băieţi: Alexandru Predonescu (CSS Caransebeş), Ionuţ Dragomir (CSS Caransebeş), Andrei Galescu (CSS Caransebeş).

Memorialul „Iosif Korka” a fost cuprins în calendarul oficial al Federaţiei Române de Atletism, for reprezentat la acest eveniment de antrenorul federal Cristian Dragomir, coordonatorul loturilor de seniori la sprint şi sărituri ale României.
Pe stadionul din Parcul Teiuş au mai fost prezenţi membrii familiei
regretatului profesor Iosif Korka, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism, Mihai Dumitru, inspectorul de specialitate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Adrian Bot, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Caraş-Severin, Liliana Dacica, antrenori, profesori de educaţie fizică şi sportivă, părinţi. La întreceri a asistat şi prof. Toma Guţă Almăjan, cel care a făcut ca atletismul din Caransebeş să fie cunoscut atât în întrecerile din ţară, cât şi în cele internaţionale, şi care înainte de 1990 a organizat competiţia intitulată Cupa Micului Atlet”.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ