Cântecul popular, moştenirea generaţiilor trecute

Aşa cum am subliniat în numărul trecut, vom continua interviul cu părintele Doinel Puiu Mărgineanu, urmând ca în viitor să abordăm şi solişti de marcă ai muzicii populare din ţară.

– Cum credeţi că se integrează aşa-numita zonă etnografică şi folclorică a Banatului de Munte, în marea diversitate de motive şi creaţii populare naţionale?

– Elementele locale sunt exacte pe trunchiul arhaic comun. Generalitatea poporului nostru nu se mulţumeşte să preia mecanic ce au creat generaţiilor anterioare, ci îmbogăţeşte tradiţia cu teme, elemente, imagini şi formule muzicale noi, încadrate în acelaşi sistem deschis, cristalizat de-a lungul mileniilor. Aşadar, contribuţia localnicilor bănăţeni constă nu numai în continuarea tradiţiei, ci şi în îmbogăţirea ei.

– Ce credeţi că se poate face pentru mai buna cunoaştere şi popularizare a specificului popular românesc?

– Interesul pentru tezaurul nostru folcloric s-a manifestat de aproape două secole, dar încă nu ne putem declara mulţumiţi. Există încă sate izolate, insuficient sau deloc cercetate. Se impune deci continua culegere sincronică şi diacronică, de către institutele de specialitate, dar şi de către oamenii de cultură, cadre didactice, studenţi şi chiar elevi. Apoi, Casele de cultură, Casele naţionale de la sate etc., care să lucreze metodic – culegere, notificare, interpretare, fişe ample pe teme şi tipuri melodice etc.

– Cum se împacă, în misiunea dumneavoastră, preoţia cu folclorul?

– Având în vedere atât responsabilitatea misiunii de preot, cât şi scopul modelator care se încearcă a fi realizat şi prin intermediul cuvântului, folclorul a fost înrudit cu viaţa bisericească. Cunoaştem atâţia folclorişti bănăţeni şi ardeleni, oameni ai bisericii – Gheorghe Cătană, G. Bălteanu, I. Isac, Pr. I. Teodorovici, prof. Ghe. Dobreanu etc. –, care au îmbinat armonios muzica bisericească cu folclorul şi poezia. Au fost inimi iubitoare de frumos şi glasuri distincte. Nu ne putem apropia de valorile sacre ale neamului nostru cu gândul profanării, înstrăinându-le de dragul unor mode sau după gustul atât de efemer al cuiva. Orice om trăieşte într-un acord relativ, dat de multitudinea de dezacorduri care-l înconjoară şi care, adesea, se află în sine însuşi. Nici preotul zilelor noastre nu este ocolit de aceste zbateri şi dezbateri exterioare şi interioare. Întotdeauna, preotul a fost şi este ataşat de popor şi de valorile sale.

– Cu ce sentiment priviţi, acum, după mulţi ani, promovarea folclorului românesc autentic?

– Referindu-ne la cântecele noastre populare, ele se disting după trei etape evolutive, respectiv stiluri, şi anume: cântece vechi, noi, şi de împrumut. Prin această diviziune, evoluţia cântecului popular poate fi urmărită de la forma ancestrală (recitativă), până la cântecele din zilele noastre. Orice interpret trebuie să cunoască aceste aspecte, pentru a şti care sunt limitele stilare ale cântecului popular. Mulţi interpreţi din zilele noastre apelează la mijloace străine cântecului nostru popular autentic. Nu pot să fiu de acord cu concepţia unora conform căreia orice cântec este bun pentru scenă şi concert. Aceste tendinţe de dogmatizare a cântecului popular se datorează, din păcate, insuficientelor cunoştinţe profesionale. Un alt pericol, poate şi mai mare, îl constituie răspândirea muzicii populare cu destinaţie ,,comercială”. Această muzică pseudopopulară degenerează pe neobservate folclorul adevărat. Or, folclorul este azi o ştiinţă la fel de exactă ca oricare altă disciplină muzicală: contrapunct, armonie ş.a. În plus, unii iau cântecele altora, nu ţin deloc la un repertoriu propriu. De multe ori întâlneşti tineri care apar pe scenă doar cu două piese folclorice împrumutate, dându-se drept artişti, cântând oribil. Nu-i interesează că falsul se simte în voce şi în prezenţa scenică. Cântecul nostru popular românesc este cu adevărat îndrăgit peste tot în lume. Sunt iubite şi chiar înţelese liniile melodice şi puritatea sentimentelor pe care le transmit aceste nestemate folclorice. Crezul meu rămâne unul simplu şi curat: contopirea materialului folcloric provenit direct de la sursă, cu procedeele muzicii populare contemporane, în aşa fel încât să nu aibă de suferit autenticitatea.

– Dragă Puiule, îţi mulţumesc pentru acest interviu bine documentat şi aşteptăm ca factorii de bază care sunt implicaţi direct în viaţa culturală să ia bine aminte la cele pe care le-ai spus şi să le pună în practică.

Ştefan ISAC