Sofia Vicoveanca

Renumita solistă de muzică populară din zona Bucovinei, Sofia Vicoveanca, este cunoscută şi apreciată nu numai la noi, reputaţia ei depăşind graniţele ţării, „emblemele” sale fiind glasul aparte, portul tradiţional şi voia-bună pe care o transmite mereu spectatorilor. Artista s-a născut în data de 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi, România, actualmente în Ucraina, fiind botezată cu numele Sofia. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa. Copilăria i-a fost întunecată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de ruşi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde şi-a petrecut primii ani de viaţă. Aşa cum mărturiseşte, părinţii ei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, având prăvălie, case, vite, cai. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior denumirea, alegându-şi numele de scenă Sofia Vicoveanca, deoarece mai târziu, când a trebuit să se angajeze, directorul ansamblului a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanţă artistică.

Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învăţat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava şi a fost angajată, prin concurs, în anul 1959, ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Ciprian Porumbescu”, din acelaşi oraş. În anul 1965, îi apare primul disc. Din 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul „Rapsozii Botoşanilor”.

Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu jurnalistul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava, devenit după decembrie 1989 „Crai Nou”. Împreună, cei doi au un fiu, Vlăduţ. De multe ori, Sofica îşi însoţea soţul, făcând pe şoferul. Atunci când domnul Micu mergea pe teren pentru a-şi culege informaţii pentru articole, dânsa rămânea în maşină şi croşeta, spunându-i: „Vezi, dragă, să nu-i critici prea rău”, atunci când mergeau la C.A.P.-uri sau alte unităţi din agricultura acelor vremuri. Toate acestea mi le-a povestit dna Sofia la un spectacol la Bucureşti, ştiind că şi eu, în calitate de primar, eram vizitat în acei ani ai comunismului de tot felul de reporteri. O altă întâmplare pe care mi-o aduc aminte, de la o filmare la TVR Bucureşti: eram cazaţi la Hotelul „Astoria”, de lângă gară, subsemnatul, fraţii Petreuş şi doamna Sofica. Seara, când am coborât la restaurant, Ion Petreuş – fie iertat! – a luat cu el şi o sticlă cu palincă, noi bărbaţii am băut câte-o înghiţitură, apoi am comandat câte un grătar şi o sticlă cu vin. Una din ospătare a recunoscut-o pe doamna Sofia, spunându-i că şeful de local este un mare admirator de-al ei. Ne-am trezit cu respectivul domn la masă, acesta fiind foarte fericit că a vorbit cu solista lui preferată. În final, toată consumaţia noastră a fost pe gratis, datorită doamnei Sofica.

Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă, de cumetrie, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie-bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor, specifice lumii satului. A efectuat imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi, pentru Televiziune şi la Casa de discuri Electrecord. În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale şi şase în colaborare; casete audio şi video, CD-uri. S-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susţinut spectacole cu diferite formaţii artistice în ţară şi străinătate, făcând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franţa, Danemarca, Germania, Iugoslavia ş.a.

Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca Lume, lume trecătoare, M-am sfădit rău cu bădiţa, Am avut un pui pe lume, Bătrâneţea când te bate, Săraca vecina mea, Bucovină, mândră floare, Acesta-i joc din Bucovina etc. au devenit celebre datorită ei. A jucat şi în câteva filme româneşti, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri – Dureri ascunse (1996) şi Cu inima-n palme (2004). Ca o recunoaştere a activităţii sale de peste 50 de ani în slujba muzicii populare, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincţii, cum ar fi „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973), Medalia „Tudor Vladimireascu” cl. I (1975), Medalia „Meritul Cultural” cl. I (1976), Crucea Naţională „Serviciul Credincios” cl. a III-a (2002), Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer (2004) etc. A primit titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov (judeţul Suceava), precum şi al comunelor Ion Creangă din judeţul Neamţ, şi Cicârlău, din judeţul Maramureş.

Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac şi cu mansardă, în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziţie de costume ţărăneşti şi obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrările proprii unui interior de casă ţărănească – ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ştergare, legănuţ pentru copil şi costumele purtate de ea, totul fără nicio umbră de excentricitate, fără forţare a bunului-simţ, cu o notă de nobleţe şi eleganţă aproape fără egal, cu un cult al autenticităţii, care vin parcă din istoria românilor, din toată Bucovina. Tainele folclorului izvorât din acest sfânt pământ al Moldovei, pe care Sofia Vicoveanca îl mângâie cu mersul ei de ciută din munţii de unde iau lumină şi cântecele – tainele cântecelor sale, le poartă în trăistuţa ei, ca pe una din cele mai scumpe şi de durată iubiri.

Ştefan ISAC