Doinel Puiu Mărgineanu

Inaugurăm această rubrică cu preotul Doinel Puiu Mărgineanu, vorbind despre ,,Cântecul popular, moştenire a generaţiilor trecute”.

– Părinte Doinel, sunteţi culegător şi interpret de folclor cu sensibilitate în redarea cântecului popular din Banat şi Ardeal, căutător neastâmpărat de comori spirituale tradiţionale. Vă confundaţi de fapt cu valorile pe care le-aţi revitalizat prin neobosita activitate. Ce importanţă credeţi că au aceste nestemate folclorice pentru sufletul românilor?

– Un cântec poate marca un moment din viaţa unui om sau a unei comunităţi, un eveniment, poate caracteriza o epocă. De aceea, cântecele populare au şi o importantă valoare documentară. Ele ne evocă realităţile trăite de autorii sau interpreţii lor în diverse locuri, în diverse timpuri. Datorită formei şi conţinutului lor, multe dintre cântecele populare au cucerit masele. Însuşi procesul de filtrare, adăugirile sau reducerile, adaptările, transformările sau şlefuirile cunoscute în viaţa cântecului popular, sunt o dovadă elocventă a dragostei cu care poporul l-a îmbrăţişat.

– Cine a compus aceste cântece şi cine a avut rolul cel mai important în crearea lor?

– În majoritatea cazurilor, ,,Marele anonim”, omul din popor. Puţine dintre ele sunt de origine cultă. Sunt prea puţine cântece care au fost compuse la masa de scris sau la pianul vreunui compozitor. Unele – şi acestea foarte multe – au luat fiinţă la războiul de ţesut, în şezători, pe câmp, în sat la horă sau în focul petrecerilor. Rolul cel mai important în crearea acestor cântece l-au avut, în primul rând, muzicanţii, lăutarii, aceşti profesionişti care, în rime improvizate pe melodii, îi făceau pe oameni să râdă sau să plângă. Aşa au apărut cântece de nuntă, doine şi balade, un număr imens de jocuri şi cântece de petrecere, de cătănie, de haiducie, ciobăneşti, cântece de leagăn etc. Aceşti muzicanţi, prin talentul şi virtuozitatea instrumentelor, creau şi întreţineau buna-dispoziţie a celor prezenţi, în mijlocul cărora se aflau.

– De unde credeţi că provin cele mai multe cântece populare?

– Foarte multe cântece provin din mediul mioritic, adică de la ţară. Aici s-a cântat şi se cântă mult, frumos şi interesant. Nu ne putem închipui o nuntă românească fără cântece tradiţionale, chiote şi veselie. Acestea, ca şi şezătorile, au constituit prilejuri pentru crearea şi transmiterea acestor cântece. Nu exagerăm afirmând că elementul principal de petrecere era cântecul.

– Care este cel mai vechi şi cunoscut tip de cântec popular?

– O bogăţie acumulată din cele mai vechi timpuri, de sute de ani, păstrată cu multă grijă, chiar cu sfinţenie, este cântecul de dragoste. Tematica literară a acestor cântece este şi ea foarte variată. Găsim apoi cântece despre copii sau pentru copii. Nu mai vorbim despre cântecele de leagăn, care abundă.

– Ce ne puteţi spune despre cântecele lirice?

– Da! Un loc de seamă în repertoriul multor solişti de muzică populară îl ocupă cântecele lirice. Pe melodii calde şi duioase, se cântă dragostea. Adesea, în plin moment liric, apar însă şi grotescul sau ironia, venind să dea acestui gen o savoare deosebită. Acestei categorii îi aparţin mai ales cântecele de despărţire. De asemenea, este cântată dragostea între fete şi feciori, de familie, sunt evocate apoi diverse obiceiuri, grija pentru agonisirea celor necesare existenţei, oroarea de război, dragostea de pace etc.

– Credeţi că Banatul nostru este un centru de tradiţie în ceea ce priveşte folclorul?

– Bănăţenii sunt mari amatori, şi chiar îndrăgostiţi de folclor, iar prin oralitate au harul de creatori. Coruri ţărăneşti de tradiţie, fanfare, solişti, trupe de teatru ţărăneşti cu actori ţărani, publicaţii săteşti, calendare, te miri ce alte publicaţii mai sunt editate şi apar în satele bănăţene.

– Ce părere aveţi despre cântecele vechi, bătrâneşti, pot ele reînvia?

– Se pare că ele apar ca un timp… ferice, un refugiu în el.

– Ce v-a determinat să cercetaţi această zonă a Banatului, culegând cu grijă cântece şi obiceiuri?

– Cu toate că rădăcinile îmi sunt în Ardeal, sunt acum aici, în Banat, de foarte mult timp, şi măcinat desigur de nostalgia tradiţiei şi a celor care nu trebuie să se piardă odată cu scurgerea ireparabilă a timpului. Am fost înzestrat de Dumnezeu cu aptitudini muzicale. Mi-a fost drag cântecul de când mă ştiu. Aceasta m-a determinat să culeg tot ce am întâlnit în cale, să pregătesc melodii autentice. Aşa, culegerea folclorului local a devenit pentru mine o pasiune, care avea să plinească atributele permanenţei în timpul meu liber. Creaţiile culese, multe au fost valorificate atât personal, ca interpret, cât şi prin formaţiile artistice cu care am colaborat.

– Există oare în folclor pericolul contaminării cu cel din alte zone?

– Cred că am fost feriţi de acest pericol. Interpreţii au fost conştienţi şi au înţeles întotdeauna că o melodie, din punct de vedere al structurii, al melosului, al ritmicii, nu ne aparţine. Ne-am cântat întotdeauna cântecele noastre, am păstrat doar specificul local. Există încă suficiente creaţii populare în zonă, care aşteaptă să fie valorificate. Dar marele ,,păcat” al acestor creaţii este acela că, transmiţându-se pe cale orală, şi nestabilindu-se pe un mijloc sigur de comunicare, ele se pierd. (Va urma)

N.A. În următorul număr, continuăm interviul cu părintele Doinel Puiu Mărgineanu, dar totodată vom continua să publicăm şi vechea noastră rubrică, ,,Pe urmele <<Doinei Banatului>> şi ale slujitorilor ei”.

Ştefan ISAC