Metalul Oţelu Roşu – Metalul Bocşa 5-1 (4-0)
Derby-ul etapei cu numărul 31 din Liga a IV-a s-a disputat sâmbătă, 18 mai, pe stadionul „Vichente Birău”, între ocupantele locurilor I şi III, respectiv Metalul Oţelu Roşu şi Metalul Bocşa. Cum, pentru a-şi menţine poziţia de lider, gazdele aveau neapărat nevoie de victorie, ele au început meciul în forţă, reuşind să deschidă scorul la prima acţiune mai consistentă de atac. În minutul 4, Bădeţ a plecat central spre poarta bocşeană, aproape de la centrul terenului, şi, deşi talonat îndeaproape de Ioiart şi Tismănariu, a pătruns în careu şi, cu un şut de la 12 metri, l-a învins pe goal-keeper-ul Dolamă.
Golul cu numărul doi al gazdelor a venit după doar 9 minute, după o fază în care Moldovan a recuperat o minge la 30 de metri de poarta oaspeţilor, i-a pasat lui Bona, iar acesta l-a angajat perfect în careu pe Şt. Bălan, care, de la 10 metri, a tras necruţător sub bară, făcând inutilă intervenţia lui Dolamă.
În tot acest răstimp, Bădeţ a încercat să-şi regleze tirul cu capul, el reuşind să reia, în primul sfert de oră al întâlnirii, nu mai puţin de trei centrări, toate peste poarta bocşeană. Oaspeţii au rămas în inferioritate numerică în minutul 22, după ce Tismănariu a văzut al doilea „galben” în decurs de doar două minute, ultimul în urma unui fault comis asupra lui Covăsală.
„Oţelarii” şi-au mărit avantajul în minutul 27, când, în urma unei pase filtrante date de Moldovan şi cu concursul larg al apărării bocşene, care a făcut greşit pasul la ofsaid, Neagu a scăpat singur spre poartă, l-a driblat elegant pe Dolamă, ieşit în întâmpinare, după care a trimis, calm, în poarta goală.
Egalitatea numerică în teren s-a restabilit în minutul 30, atunci când şi Aiojoaiei a văzut al doilea „galben”, după un fault prin imprudenţă la Drăgan.
Gazdele au continuat să domine, la acest scor permiţându-şi chiar şi rafinamente tehnice, cum a fost cel al lui Bădeţ, din minutul 34, care a reluat cu călcâiul, din aer, spectaculos, centrarea venită de pe stânga, de la Neagu, mingea ratând ţinta cu doar câţiva centimetri. Tot Bădeţ a fost protagonistul ratării din minutul 36, când, angajat bine în careu de acelaşi Neagu, a tras din cădere, mingea ducându-se peste transversala porţii bocşene. Peste 3 minute, a fost rândul lui Moldovan să-şi treacă în cont o ocazie de a înscrie, şutul său de pe partea dreaptă, din interiorul careului, fiind respins în corner de Dolamă.
Scorul pauzei a fost stabilit în primul din cele două minute de prelungiri dictate de „centralul” Cosmin Corocan, când Neagu, deschis bine de Ov. Bălan cu o pasă peste apărarea bocşeană, a tras la colţul lung, făcându-l pe Dolamă să scoată pentru a patra oară mingea din plasă.
Prima ocazie a părţii secunde a aparţinut tot gazdelor, în minutul 48, când Negrei a trimis un şut-cetrare din unghi, Dolamă fiind nevoit să se întindă serios pentru a respinge de sub bară. Portarul bocşean a mai avut o intervenţie salutară în minutul 54, când a reuşit să respingă voleul puternic expediat din careu de Moldovan.
Oaspeţii au avut prima fază de poartă a partidei abia în minutul 57, când Drăgan a scăpat spre poarta „oţelarilor” şi, talonat de Arnăut, care l-a jenat evident, a tras de la 16 metri în portarul Grecu, ieşit să-i închidă unghiul.
„Oţelarii” îşi puteau mări avantajul în minutul 61, după o fază în care Ispas a centrat lung de pe stânga, mingea a ajuns la nou-intratul Slătaru, al cărui şut la colţul lung a trecut la câţiva centimetri de bară. Neagu putea să realizeze hattrick-ul în minutul 68, când a expediat o torpilă de la 20 de metri, din întoarcere, însă mingea a trecut razant cu transversala porţii bocşene.
Golgeterul oaspeţilor şi al Ligii a IV-a, Tudor, putea să-şi mărească zestrea de goluri în minutul 72, când, angajat bine pe partea stângă de Drăgan, a încercat o „scăriţă”, mingea l-a depăşit pe Grecu, dar s-a scurs, agonizant, în aut, la câţiva centimetri de poartă.
Oaspeţii au redus din handicap în minutul 77, după un şut de senzaţie al lui Drăgan, care, de la 30 de metri, a catapultat balonul în vinclul din stânga al porţii lui Grecu.
După doar 3 minute, gazdele au stabilit scorul final, prin Ispas, care a insistat la o minge ce părea pierdută, pe partea stângă, şi-a deschis unghiul şi, de la 14 metri, a trimis sub transversala porţii lui Dolamă.
Până la sfârşit, oaspeţii au mai avut o ocazie prin Drăgan, plecat de la limita ofsaidului, însă şutul acestuia, de la 16 metri, a fost respins de Grecu, Tudor a recuperat în careu, însă s-a pierdut în driblinguri până a fost deposedat de fundaşii echipei gazdă.
Metalul Oţelu Roşu: Grecu, Arnăut (min. 63, Belciu), Covăsală, Ov. Bălan, Aiojoaiei, Moldovan, Şt. Bălan, Negrei (49, Slătaru), Bona (49, Ispas), Neagu, Bădeţ; rezerve: Laitin, Veche. Antrenor, Aurelian Panescu.
Metalul Bocşa: Dolamă, Mustaţă (60, Mitraşcă), Stuparu, Ioiart, Zaharia, Călin, Laioş, Isarie (69, Vasile), Drăgan, Tudor, Tismănariu; rezerve: Dudău, Ladga. Antrenor, Valentin Ciucur.
A arbitrat la centru Cosmin Corocan (Reşiţa), asistat la cele două linii de Emanuel Cicu şi Alexandru Domăneanţu (ambii din Caransebeş).
Observatori: Remus Orleanu (Caransebeş) şi Milică Păunescu (Reşiţa).
Rezultatele etapei a XXXI-a, din Liga a IV-a, 18 mai: Minerul Dognecea – Croaţia Clocotici 3-0; F.C. Caransebeş II – Voinţa Răcăşdia 6-1; Metalul Oţelu Roşu – Metalul Bocşa 5-1, Oraviţa – Gloria Reşiţa 4-2; Voinţa Lupac – Moldova Nouă 5-2; Nera Bozovici – Bistra Glimboca 0-1; Berzasca şi Semenicul Văliug au stat.
În clasament conduce Metalul Oţelu Roşu, cu 78 de puncte, urmată de Voinţa Lupac – 75 de puncte, şi Metalul Bocşa, cu 62 de puncte.
Etapa viitoare, a XXXII-a, din 25 mai: Semenicul Văliug – Voinţa Lupac; Gloria Reşiţa – Metalul Oţelu Roşu; Moldova Nouă – Oraviţa; Berzasca – Minerul Dognecea; Voinţa Răcăşdia – Nera Bozovici; Minerul Anina – F.C. Caransebeş II; Croaţia Clocotici şi Bistra Glimboca stau.