Viitorul Caransebeş – Metalul Bocşa 4-2 (2-1)
În etapa cu numărul 23 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit duminică, 14 mai, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe Metalul Bocşa, o echipă din a doua jumătate a clasamentului, dar cunoscută pentru jocurile bune făcute ultimul timp.
La fel ca în meciul din runda trecută, de la Zăvoi, gugulanii au înscris foarte repede, la chiar primul atac la poarta lui Buteică. În minutul 2, Bona a executat un corner de pe partea dreaptă, scurt, până la Dumitru, acesta i-a pasat înapoi, centrarea, deviată cu capul, ajungând la Neagu, care, de la 4 metri, a trimis cu latul în poartă.
După înscrierea golului, gugulanii au făcut pasul înapoi, dându-le posibilitatea oaspeţilor să mute jocul în jumătatea lor de teren. Dominarea bocşenilor s-a concretizat în minutul 13, după o fază în care Arimiea a trimis o minge peste apărarea caransebeşeană, până la Popa, iar acesta, de la 14 metri, l-a lobat pe Birăescu, ieşit în întâmpinare, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj.
Oaspeţii au continuat să stea sus, iar acest joc le-a permis ca în minutul 22 să beneficieze de o lovitură liberă de la 28 de metri, lateral-stânga, şutul bun, la semiînălţime, al lui Arimiea fiind respins în corner, de lângă bară, de Birăescu.
Peste trei minute, a fost rândul gazdelor să irosească o şansă de gol, atunci când Şandru i-a pasat perfect, în centrul careului, lui Dumitru, şutul acestuia, de la 12 metri, fiind respins cu piciorul de Buteică.
În minutul 27, bocşenii au mai beneficiat de o lovitură liberă de la 32 de metri, dictată în urma unui fault – şi aici trebuie să spunem că jocul a fost foarte fragmentat, abundând de intervenţii neregulamentare –, execuţia cu boltă, înşelătoare, al lui Arimiea dându-i emoţii lui Birăescu, care a respins în corner de sub bară. În minutul 29, după un alt fault comis la mijlocul terenului, Cristian Chitucea a lăsat avantaj pentru bocşeni, Popa a driblat pe partea stângă, după care l-a angajat cu o diagonală în careu pe Isaie, însă acesta a trimis, din poziţie foarte bună, pe lângă poartă.
Caransebeşenii şi-au mărit avantajul în minutul 32, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, central, dictată în urma unui fault asupra lui Dumitru, şutul plasat al lui Bona, în dreapta portarului, învingându-l pe Buteică.
Finalul de repriză i-a găsit în atac pe bocşeni, în minutul 43 Popa, aflat pe aripa dreaptă, centrând în faţa porţii, însă Zaharia, incomodat, a tras slab, iar şutul său a fost prins de Socaci, pentru ca în ultimul minut al primei părţi oaspeţii să treacă din nou pe lângă gol, după o fază în care Grecu i-a trimis lui Popa, acesta a centrat de pe partea dreaptă în centrul careului, iar Zaharia, de la doar 10 metri, a lovit rău balonul, care a poposit în braţele lui Socaci.
Din păcate pentru spectacolul sportiv, în repriza secundă, deşi s-au dat tot trei goluri, s-a jucat puţin fotbal, componenţii celor două echipe angrenându-se în dispute personale, care au fragmentat jocul chiar mai mult decât în prima parte.
În minutul 48, Dumitru, angajat excelent în adâncime, deşi talonat de Călin, a reuşit să pătrundă în careu şi să înţepe mingea, care s-a dus milimetric pe lângă bara dreaptă a porţii apărate de Buteică.
După această fază, bocşenii au ieşit la un presing extrem de agresiv, jucând cu fundaşii la centrul terenului. Astfel, în minutul 56, pe un contraatac al gazdelor, Gulea a fost faultat la 25 de metri lateral-stânga, Neagu s-a grăbit şi a executat imediat lovitura liberă, luându-i pe oaspeţi pe nepregătite, şutul său de excepţie oprindu-se în vinclul stâng al porţii bocşene.
Aşa cum spuneam, s-a jucat prea puţin fotbal, iar pe teren au fost mult prea mulţi nervi. În minutul 59, după un fault de joc la mijlocul terenului, s-a format un meleu, în învălmăşeala formată centralul Cristian Chitucea arătându-i lui Bona direct cartonaşul roşu, astfel că gazdele au evoluat în continuare cu un om mai puţin.
În minutul 80, Arimiea a fost faultat la 20 de metri, central, însă lovitura liberă executată tot de el, pe direcţia portarului, a fost prinsă de Socaci.
În minutul 83, caransebeşenii şi-au mărit avantajul, în urma unei faze în care Şandru a pătruns pe partea dreaptă, i-a pasat ca la carte lui Văcărescu, iar acesta, de la doar 6 metri, a trimis mingea în poartă.
În minutul 87, bocşenii puteau să reducă din handicap, atunci când Popa a rămas singur cu Socaci, a şutat puternic de la 10 metri, însă portarul caransebeşean a reuşit să respingă. Până la urmă, oaspeţii au reuşit să înscrie, în minutul 89, după ce Zaharia i-a pasat în adâncime lui Nicola, acesta, rămas singur cu Socaci, a şutat puternic, goal-keeper-ul caransebeşean a respins în faţă, însă Nicola, pe fază, a trimis cu latul, de la 10 metri, stabilind scorul final.
„Un meci pe care l-am avut în mână încă din prima repriză, însă lucrurile au degenerat puţin în partea secundă, când am luat un cartonaş roşu, pentru că au apărut nervii, dar, per ansamblu, a fost o victorie meritată, fazele fixe au fost bine lucrate, ele ne-au adus trei goluri. Pot să spun că atunci când ne-am propus să marcăm, am marcat, iar golul al doilea l-am primit pe fondul relaxării noastre, aveam 4-1… Ne aşteaptă o săptămână foarte grea, cu două jocuri, miercuri, la ora 17, un meci cu Muncitorul Reşiţa, o partidă restantă, iar sâmbătă sau duminică, depinde cum programează întâlnirea echipa gazdă, avem meci la Berzasca”, a declarat tehnicianul caransebeşean Dan Doran.
Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 37, D. Socaci), L. Vătafu, I. Văcărescu, D. Bona, B. Gulea, A. Dumitru, M. Dragomir, O. Bălan (72, C. Arnăut), A. Neagu (64, I. Toboşeru), D. Şandru, Gh. Văluşescu; rezerve: F. Dovlete, M. Gheorghescu. Antrenor, Dan Doran.
Metalul Bocşa: C. Buteică, M. Pop, D. Benke, A. Marişescu, S. Apostol, A. Arimiea, I. Grecu, S. Isaie (72, I. Vîrdău), A. Călin (50, M. Nicola), C. Zaharia, C. Popa; rezervă: M. Mitraşcă. Antrenor, Gheorghe Mărgineanţu.
A arbitrat la centru Cristian Chitucea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Marian Prisecan (Caransebeş) şi Paul Miculescu (Armeniş).
Observator: Sorin Costachi (Caransebeş).
Celelalte rezultate: Muncitorul Reșița – AS Berzasca 3-3; Voința Lupac – Minerul Anina 5-0; Rapid Buchin – AS Oravița 4-2; Nera Bozovici – Recolta Rafnic 7-2; AD Mediam Mehadia – CS Moldova Nouă 0-3; Agmonia Zăvoi a stat.
Etapa a XXIV-a, 20 mai: Minerul Anina – Muncitorul Reșița: CS Moldova Nouă – Rapid Buchin; AS Oravița – Voința Lupac; AS Berzasca – Viitorul Caransebeș; Metalul Bocșa – Agmonia Zăvoi; Nera Bozovici va sta.