Tot mai mulţi români cad, în continuare, victime ale escrocilor care acţionează prin deja celebra metodă „accidentul”.
Modul de operare este unul simplu şi implică de regulă două persoane. Astfel, o persoană telefonează şi susţine că este avocatul unui membru al familiei (de regulă al fiului sau fiicei), ori ruda unei cunoştinţe apropiate care a fost implicată într-un accident rutier grav şi că această rudă sau cunoştinţă trebuie să plătească bani victimei pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept ruda/fiul/fiica/cunoştinţa, care vorbeşte neclar sau plângând, apoi îl pasează, din nou, la telefon pe avocat.
În general dar nu exclusiv, sunt vizate persoane în vârstă, care se presupune că au bani şi rude care nu se află în apropierea lor. Având în vedere situaţia descrisă mai sus, poliţiştii recomandă cetățenilor să manifeste prudenţă în cazul în care apar astfel de apeluri şi să evite să dea curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiilor emoţionale de moment. Aşadar, pentru a nu cădea victime acestui tip de înşelăciune, ar trebui să ţineţi cont şi de următoarele recomandări:
• nu daţi curs solicitărilor de bani din partea unor persoane care vă telefonează pentru a vă descrie evenimente rutiere tragice, în care sunt implicaţi membri ai familiei dumneavoastră sau alte cunoştinţe apropiate;
• este foarte important să verificaţi dacă persoana respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, apelându-o pe numărul personal de telefon (trebuie ştiut că, în cazul unor accidente grave, poliţiştii anunţă aparţinătorii);
• solicitaţi interlocutorului cât mai multe detalii cu privire la evenimentul invocat: localitatea de producere, unitatea medicală sau de poliţie unde s-ar afla ruda, şi sunaţi acolo pentru confirmare;
• nu în ultimul rând, dacă sunteți pus într-o astfel de situaţie, apelaţi numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru a cere sprijin Poliţiei. (B. Naum)