Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române de la 1859, realizată sub Alexandru Ioan Cuza, vineri, 22 ianuarie, de la ora 10, pe site-ul şi pe pagina de Facebook a Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeş va fi postat un material video cu titlul „Unirea Principatelor Române – primul pas important pe calea înfăptuirii Statului național unitar român”, în care vor fi prezentate informații despre procesul care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între Moldova și Țara Românească.
De asemenea, luni, 25 ianuarie, de la ora 12, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță va organiza, împreună cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale și Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și cu sprijinul Consiliului Județean, expoziția cu titlul „76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS”, ce va cuprinde peste 50 de reproduceri ale documentelor care atestă tragedia locuitorilor germani din Banatul de Munte și din România din momentele deportării care a avut loc în luna ianuarie 1945.
În fiecare an, în luna ianuarie, Forumul Democratic al Germanilor din România, Filiala Caraș-Severin, organizează evenimente de comemorare a etnicilor germani deportaţi de pe teritoriul României în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică. Potrivit preşedintelui Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, cei mai mulţi etnici germani din Banatul Montan au fost deportaţi până în Munţii Ural.
Bianca METEŞ
Pingback: Mica Unire şi deportarea germanilor, în atenţia muzeului din Caransebeş | Caransebeș